Consiliul Local Hunedoara a realocat cheltuirea a 3 milioane de euro, marele câștigător fiind proiectul de reabilitare a sitului industrial, respectiv firma PROSERV SA

Primăria municipiului Hunedoara a contractat în 2014 un împrumut de 47 de milioane de lei (peste 10 milioane de euro), pentru o perioadă de maximum 15 ani, bani necesari pentru sustinerea unor investitii importante, pentru care bugetul local nu avea suficiente resurse.

La baza acestui demers s-a aflat o hotărâre de Consiliu Local, care cuprinde lista obiectivelor de investiţii care urmează să fie finanţate, aprobată pe data de 28.02.2014, conform căreia banii urmau să fie folosiţi pentru plata lucrărilor de reabilitare stradală în baza acordului cadru şi pentru construcţia ştrandului municipal.

Consultă LISTA AICI.

Pe parcursul anului 2014 însă, administraţia locală a primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale nu mai puţin de 134 de miliarde de lei vechi (aproape 3 milioane de euro), bani destinaţi plăţii lucrărilor de reabilitare stradală efectuate în baza acordului cadru. Banii de la Guvern au fost alocaţi în trei tranşe, cea mai consistentă (peste 9 milioane de lei) ajungând în conturile municipalităţii la finalul lunii decembrie 2014.

Cu alte cuvinte, primind bani de la Guvern tocmai pentru lucrările pentru care se împrumutase, conducerea Primăriei Hunedoara e în situația fericită de a căuta alte destinații pentru banii “economisiți”.

Așadar, conducerea Primăriei Hunedoara a propus Consiliului Local o nouă grilă de finanţare a obiectivelor. În acest sens, executivul hunedorean a întocmit proiectul de hotărâre care a fost supus dezbaterii şi aprobării Consiliului Local Hunedoara joi, 15 ianuarie, 2015. Proiectul a fost votat în unanimitate de toţi cei 12 consilieri prezenţi la şedinţă.

  • Astfel, suma alocată lucrărilor de construcţie a ştrandului municipal a fost suplimentată cu 1,18 milioane de lei, ajungând la 8.184.440 lei.
  • O sumă importantă din acest împrumut va ajunge în conturile firmei PROSERV SA, mai exact 6.115.000 lei (aproape 1,4 milioane de euro). Potrivit primarului municipiului Hunedoara, cele peste 60 de miliarde de lei vechi vor acoperi contribuţia administraţiei (care este de 50%) în cadrul proiectului de reabilitare a sitului industrial Hunedoara şi pregătirea sa pentru noi activităţi. Este vorba despre lucrările de ecologizare a primelor 20 de hectare executate de SC PROSERV SA Hunedoara pe terenurile fostei platforme siderurgice.
  • Diferența până la 13,4 milioane lei noi, a fost direcționată pentru plata lucrărilor de modernizare a reţelei stradale executate în cadrul a patru contracte încheiate în 2010, 2011 și 2014.

Creditul contractat de Primăria Hunedoara trebuie returnat în maximum 15 ani.

2 răspunsuri

  1. Nici nu se putea altfel!!!!!!!!!!!!1 Cum avem niste bani imediat ii da Arion lui Carmen Harau. Frumos domnule primar!!!! Oare pe noi ne intreaba cineva ce vrem sa se faca cu banii nostri? Nu!

  2. L as ca acolo LA PROSERV,

    si sus la caminul de batrini de la fosta unitate militara se sifoneaza bani de nu te vezi … dar cine s ai caute.?….poate fostul primar……

Lasă un răspuns către andi Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus