Curtea Constituțională (CCR) a amânat miercuri, pentru a treia oară, luarea unei decizii privind legea prin care pensiile speciale mai mari de 7.000 de lei ar urma să fie impozitate cu 85%.

Potrivit unor surse citate de G4Media.ro, motivul amânării a fost absența judecătorului Attila Varga, intrat în carantină după ce soția sa a fost infectată cu Covid-19.

Noul termen a fost stabilit pentru data de 8 decembrie.

Sesizările împotriva acestei legi au fost depuse la CCR de către Avocatul Poporului și de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Potrivit actului normativ va fi taxată diferenţa între pensia specială şi cea realizată pe baza contributivităţii. O decizie privind constituționalitatea legii a fost amânată în mai multe rânduri.

Avocatul Poporului spune că legea de impozitare a pensiilor speciale, așa cum a fost adoptată de parlament, încalcă două articole din Constituție: articolul 16, privind nerespectarea principiului unei juste aplicări a sarcinii fiscale și articolul 56 din legea fundamentală, în baza căruia Avocatul Poporului a identificat o discriminare prin dubla impozitare a pensiilor de serviciu.

În varianta legii respective, pensiile speciale din România vor fi impozitate cu procente diferite, urmare a unui amendament inițiat și susținut de PNL și PSD. Pensiile mai mari de 7.000 de lei vor fi impozitate cu 85% din suma care depășește acest prag (7.000 de lei). Astfel, o pensie specială de 8.000 de lei, va deveni una de 7.150 de lei, pentru că impozitul de 85% se va aplica doar la suma de 1.000 de lei, care depășește pragul de 7.000 de lei.

sursa: alba24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus