Mai sunt de efectuat lucrări la cei şase kilometri cu probleme de la tronsonul III al autostrăzii Orăştie-Sibiu, Cunţa-Sălişte, din zona Aciliu.

Fostul ministru al Transporturilor, Dan Şova a declarat astăzi la Alba Iulia că tronsonul trei al autostrăzii Orăştie-Sibiu va fi finalizat în 15 noiembrie 2014.

Tronsonale I, II şi IV ale autostrăzii au fost inaugurate în decembrie 2013.

Lotul III al autostrăzii Orăștie – Sibiu, care se întinde pe cei 22 de km dintre Săliște și Cunța, trebuia finalizat în aprilie anul trecut. Termenul de deschidere a circulației a fost anunțat mai apoi pentru noiembrie 2013, apoi pentru iulie 2014, iar acum autoritățile spun că circulația va fi deschisă în noiembrie 2014, lucrările urmând a fi terminate undeva în 2015.

Însă, constructorii de la Impregilo au oprit lucrările în zona imensului debleu la mijlocul săptămânii trecute, fără să anunțe niciun motiv. În ciuda solicitărilor, autoritățile nu au comunicat nici ele vreo informație. Ba mai mult, prin intermediul autorităților, conducerea CNADNR a transmis că lucrările continuă, iar utilajele care stau în zona în care nimic nu mai mișcă urmează, de fapt, să fie transferate pe alte șantiere.

Contractul cu cei de la Impregilo a fost semnat în mai 2011 pentru o valoare de aproape 605 milioane de lei, fără TVA, în vederea realizării în 120 de zile a proiectului tehnic și, în alte 548 de zile, a lucrărilor necesare.

În urma alunecărilor de teren a căror amploare a devenit vizibile în primăvara lui 2012, italienii de la Impregilo SpA au cerut modificarea proiectului, prin construirea unui nou tunel în dealul de la Aciliu unde acum a fost săpat un debleu de aproape 50 de metri și prin prelungirea viaductului înspre Sebeș cu aproape un kilometru. Cum costurile acestor modificări erau extrem de ridicate (mult peste cele maxim 10 procente cu care poate fi ridicată valoarea contractului semnat inițial), soluția a fost respinsă de CNADNR.

ziarulapulum.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus