ALDE a decis să plece de la guvernare în urmă cu două săptămâni

Preşedintele PSD, premierul Viorica Dăncilă, a declarat sâmbătă, la Deva, că în teritoriu există „mulţi colegi” de la ALDE care nu au vrut să îşi dea demisia, după plecarea de la guvernare a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor.

„În teritoriu, dar şi la nivel guvernamental avem secretari de stat de la ALDE, în teritoriu avem mulţi colegi de la ALDE care nu au vrut să îşi dea demisia şi care vor să stea alături de Partidul Social Democrat. Avem doi secretari de stat care m-au contactat imediat – unul de la Apărare, unul de la Ministerul Afacerilor Externe. Au spus că ei nu vor să iasă din guvernare, pentru că drumul lor li se pare corect alături de Partidul Social Democrat”, a susţinut premierul, într-o conferinţă de presă.

Întrebată dacă acestora li s-a cerut să îşi dea demisia din ALDE, Dăncilă a răspuns: „Noi nu am cerut să îşi dea demisia din ALDE şi să treacă la PSD. Oamenii au hotărât şi am văzut în ultima perioadă în spaţiul public cât mai multe declaraţii în care membri ai ALDE nu sunt de acord cu ieşirea de la guvernare şi noi, celor care au vrut să rămână alături de noi, le-am respectat această dorinţă”.

Dăncilă a vorbit şi despre colaborarea de la nivel local între reprezentanţi ai celor două formaţiuni.

„Sunt organizaţii ALDE care lucrează foarte bine cu organizaţiile PSD în teritoriu. Nu am încercat noi să dăm afară pe cineva, nu ăsta este modul nostru de a acţiona. Noi avem un alt principiu, credem că trebuie să unim în jurul nostru cât mai multe forţe, nu să eliminăm dintre cei care ne sunt aproape”, a afirmat şefa Executivului.

Sursa: Agerpres

Un răspuns

  1. Votați și niște pensii speciale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus