Direcţia de Asistenţă Socială Deva a redeschis centrul de zi “Clubul Seniorilor”, din Piaţa Victoriei, după ce activitatea acestuia a fost suspendată anul trecut, în luna octombrie, ca urmare a măsurilor stabilite de lege pentru prevenirea şi combaterea efectelor COVID-19.
Membrii centrului sunt aşteptaţi să-şi reia activităţile începând de astăzi, 17 ianuarie 2022.
Clubul Seniorilor va fi deschis zilnic, de luni până vineri, între orele 8:00 – 16:30, iar accesul în incintă se va face cu respectarea tuturor măsurilor prevăzute de legislaţia în vigoare pentru diminuarea impactului tipului de risc.
Pe perioada suspendării activităţii, sediul centrului de zi a fost supus unor lucrări de renovare şi reamenajare, care au vizat inclusiv schimbarea mobilierului şi montarea unei centrale termice, pe lângă accesibilizarea pentru persoane cu dizabilități.
Clubul Seniorilor Deva oferă posibilitatea persoanelor vârstnice de a-şi petrece timpul liber în mod activ şi plăcut, de a socializa şi de a se implica în viaţa comunităţii, desfăşurând diferite activităţi recreative şi de natură socială sau participând la acţiuni şi campanii de informare organizate de Direcţia de Asistenţă Socială Deva.
De asemenea, membrii centrului de zi beneficiază, gratuit, de consiliere psihologică şi juridică.
Clubul Seniorilor are, în prezent, 57 de membri cu vârsta cuprinsă între 65 şi 91 de ani.
Buna ziua as dori sa stiu unde se afla acest Club a seniorilor ,specific sunt si eu din Deva ,va multumesc !
Doresc sa devin membru Am 75 ani
Clubul seniorilor se afla in Deva, in Piata Victoriei, pe langa statuia lui Decebal.
La “cal”…
Daca treceti prin zona, intrebati la cafeneaua din colt.