Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

În data de 02.12.2019 în jurul orelor 13:00, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg, au fost sesizați prin plângere de către o femeie în vârstă de 36 ani, din oraşul din Hațeg, judeţul Hunedoara, despre faptul că în seara zilei de 30.11.2019 când s-a întors la domiciliu, fostul soț, în vârstă de 37 de ani, din Hațeg, i-a deschis portiera mașinii şi i-a pulverizat în zona feței un spray iritant lacrimogen adresându-i în același timp cuvinte și expresii jignitoare. În baza sesizării a fost întocmit dosar de cercetare penală, iar din cercetări a reieșit faptul că Judecătoria Hațeg a emis Ordin de Protecție, nr. 750/CC/29.07.2019, cu valabilitate de șase luni, iar bărbatului i-a fost stabilită obligația de a păstra o distanță de minim 150 m față de fosta sa soție, obligație pe care acesta a încălcat-o. Cercetările au continuat față de suspectul de 37 de ani pentru săvârșirea infracțiunii de „Încălcarea Ordinului de Protecție”, faptă prevăzută si pedepsită de art. 32, alin. 1 din Legea nr. 217/2003, iar faţă de acesta s-a luat măsura reținerii pe o perioada de 24 de ore începând de la data de 02.12.2019, ora 16:20 până la data de 03.12.2019, ora 16.20.

Cercetările în cauză sunt continuate de către polițiști din cadrul Poliției Orașului Hațeg.

Sursa: IPJ Hunedoara

Foto: Arhivă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus