Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea insolvenţei personale.

Românii care nu-şi mai pot plăti datoriile la bănci îşi vor putea declara falimentul personal şi îşi vor putea reeşalona restanţele pe o perioadă de până la cinci ani cu posibilitatea prelungirii cu încă un an. În această perioadă, acumularea dobânzilor şi a penalităţilor se vor suspenda de drept. În plus, este oprită orice procedură de executare silită.

Practic, pentru ca o persoana fizică să poată intra în faliment, trebuie să nu îşi poată plăti două sau mai multe datorii faţă de creditori, în decurs de o lună de la data scadentă a acestor restanţe.

În plus, suma minimă a datoriilor trebuie să fie de 15 salarii minime pe economie, adică în jur de 3250 de euro.

Legea urmează să intre în vigoare după şase luni de la publicarea în Monitorul Oficial.

stiripesurse.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus