Fără să ne dăm seama, toamna și iarna ne schimbăm meniul și ne îngrășăm. Din păcate, de multe ori o facem inconștient, pentru că în afară de faptul că mâncăm alimente mult mai consistente, mai și mărim porțiile și scăpăm în tot felul de delicatese de sărbători.

Când sosește toamna, mulți dintre noi aleg, inconștient, să-și schimbe meniul, înclinând spre alimente care poate chiar sunt sănătoase, dar cu siguranță mult mai bogate în calorii. Spre exemplu, o plăcintă cu dovleac poate aduce un pus și de 1.000 de calorii la dieta zilnică.

Iată o scurtă listă cu alimente preferate toamna și iarna, dar și alte obiceiurilor proaste din aceste sezoane reci, și care, toate, îngrașă. Lista este alcătuită de medicii nutriționiști de la WebMD.com.

1) Mesele rapide: Brusc ne apucă pofta de chips-uri, nachos, pizza, aripioare și coaste, care toate pot strica dieta. Dacă sunteți un fan al sportului sau nu vă place frigul, o să stați, de asemenea, tolăniți pe canapea ore în șir, astfel încât nu veți arde caloriile suplimentare mâncate. Mai bine serviți legume și reduceți conținutul de grăsimi.

2) Deliciile de toamnă: Carne, cu carne și la desert carne: De la Octoberfest până la târguri tradiționale de Moș Nicolae și Crăciun, la toate vă puteți aștepta să fiți întâmpinați cu bere, salate cu maioneză, cartofi prăjiți, cârnați și mici. Un cârnat mic are aproximativ 100 de calorii la 100 de grame, cele mai multe provenind din grăsimi animale nesănătoase. În schimb, alegeți legume fierte sau la grătar și carne slabă, de preferat neprocesată. Mâncați porții mai mici și alegeți o bere normală (care să nu aibă mai mult de 110 calorii la suta de mililitri, pentru că da, și la bere trebuie să citim eticheta!).

3) Fasole cu cârnați: Fără să vă dați seama, o farfurie plină cu fasole și cărnați sare ușor de 500 de calorii. Același lucru este valabil și pentru alte mâncăruri cu carne (să nu uităm de tradiționalele noastre sarmale, n.r.). Unele sunt și înecate în sosuri groase și gustoase. Cu toate acestea, mâncarea de fasole și tocana pot fi alegeri bune atunci când sunt făcute corect. Adică, utilizați porții mici de carne slabă, multă fasole, legume și mirodenii.

4) Supele cremoase (am adăuga noi și ciorbele, n.r.): Supele calde și fripturile cremoase (smântânoase) sunt, de asemenea, bombe calorice. Dacă le mai și serviți în pâine sau cu pilaf, piure cu unt sau cu paste, e și mai rău. Alegeți o supă simplă de legume sau de pui ori de vită și tocănițe de legume pentru a vă umple stomacul cu mai puține calorii.

5) Băuturile de sezon: Băuturile de sezon rece, precum ciocolată caldă, latte-ul de dovleac, cidrul de mere și ale delicii dulci și fierbinți, reprezintă o modalitate rapidă și ușoară de a adăuga la meniu o mulțime de calorii. O ceașcă de cacao fierbinte de casă (fără frișcă) are 151 de calorii. Dublu dacă e ciocolată. O ceașcă de lichior de ouă conține 258 de calorii. Încercați o ceașcă fierbinte de ceai verde sau aromat, bogat în antioxidanți și fără calorii. Sau alegeți o bere ușoară sau un pahar de vin.

6) Mărul sau gutuile caramelizate: Un măr pe zi ține medicul la distanță, se spune în popor. O fi adevărat, dar nu dacă mărul e copt îmbrăcat în zahăr și servit cu dulceață, nuci și frișcă. La fel, e valabil și la gutui. O gustare la amiază cu mere în strat de caramel poate avea mai mult de 500 de calorii. Bucurați-vă de câteva felii de măr sau de gutuie simple, sau măcar puneți puțină miere peste ele dacă vreți să le îndulciți.

7) Macaroanele cu brânză: Macaroanele și brânza sunt o mâncare preferată pentru copii și adulți. Dar o porție medie poate însemna între 300 și 400 de calorii, în funcție de cum sunt gătite. Dacă mai adaugați și cârnați sau șuncă, atunci bomba calorică e uriașă!

8) Piure de cartofi: Tot ce conține unt, smântână și laptele integral aduce un plus de aproximativ 240 de calorii într-o 100 de grame. Dacă mai puneți deasupra și un sos gras, săriți lejet de 300 de calorii doar din cartofi pisați și niște zeamă. Pentru mai puține calorii, puneți două linguri decente de piure (făcut cu zeama de la cartofii fierți) și renunțați la sos.

9) Umpluturile: Majoritatea umpluturilor conțin ingrediente bogate în grăsimi, cum ar fi carne grasă tocată, cârnați, șuncă și unt. Cu tot cu sosul, umplutura poate fi un coșmar pentru dietă. Faceți, mai bine, o umplutură cu conținut scăzut de grăsimi, folosind fructe și legume. Păstrați porțiile mici și încercați să nu înecați totul în sos. Mestecați lent pentru a vă bucura de fiecare înghițitură și permiteți-i creierului să aibă timp să primească semnalul că stomacul e plin.

10) Când ai de-a face cu tentații și nu reziști, cheia e moderația:  Dacă ridici numărul de calorii zilnice cu 100, pe timp se toamnă-iarnă, te îngrași în aceste luni, fără să-ți dai seama, cu în jur de 5 kilograme, spun experții. Cea mai bună strategie e să practici moderația! Adică:

– Porțiile să fie mici!

– Nu da iama în băuturi alcoolice!

– Mănâncă multe vegetale preparate fără sosuri grase!

– Folosește produse degresate la gătit, dar și din acelea să fie cantități mici!

– Ascunde borcanul cu dulciuri!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus