Practica dezgropării morţilor în zona Moldovei este veche de secole. Deşi, mai nou, este considerată o profanare, obiceiul continuă să fie păstrat, mai ales în zonele rurale.

Doar de câţiva ani s-a renunţat la acest obicei şi preoţii au fost sfătuiţi de superiorii ierarhici să le explice enoriaşilor că trebuie să renunţe la dezgroparea morţilor după şapte ani. Potrivit unui preot vasluian, dezgroparea morţilor s-a impus din cauza cimitirelor mici şi a imposibilităţii de extindere a acestora. Acestea a spus că însăşi Sfânta Parascheva ar fi fost descoperită neatinsă de moarte în urma dezgropării după şapte ani şi aşa s-a consfinţit că trebuie să fie canonizată. Alt preot susţine că obiceiul se trage din vechime, pe vremea când Moldova era cotropită de hoardele de tătari şi turci. În acele vremuri, satele erau evacuate şi cu toţii se retrăgeau în păduri. Victimele de război sau cei care mureau din varii motive erau îngropaţi în codri. După ce reveneau la vatră, îşi dezgropau morţii după şapte ani ca să-i reîngroape aproape de locurile unde au trăit.

Părintele Ilarion Argatu (1913-1999), renumit preot şi exorcizator român, ale cărui învăţăminte au fost postate pe o pagină web (Duhovnicul Ortodox) spunea că obiceiul pare să fi fost preluat de la Mânăstirea Neamţ, unde se practica dezgroparea de pe vremea stareţului Paisie Velcicovschi. Acest părinte ar fi adus obiceiul de la Muntele Athos din Grecia. Fiind un ţinut stâncos, fără pământ, s-ar fi luat hotărârea de a dezgropa călugării înmormântaţi după şapte ani, iar osemintele să fie depuse într-o “gropniţă” săpată sub biserică. Pecetluirea mormintelor Preoţii spun că în scripturi nu se pomeneşte nimic despre dezgropare şi slujba de înmormântare la ortodocşi conţine un ritual de pecetluire a mormântului. Concret, la finele slujbei de la groapă, preotul face semnul crucii cu hârleţul, rostind formula de pecetluire: „Se pecetluieşte groapa adormitului robului lui Dumnezeu până la a Doua Venirea a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin”.

Teoretic, nimeni nu ar mai avea voie deschidă acel mormânt, fiind o adevărată profanare. Explicaţie e că şi mormântul Mântuitorului a fost pecetluit de Pilat şi nimeni nu a mai deschis mormântul, nici la Învierea Sa. Moldovenii şi degroparea Acest obicei a constituit obiect de studiu pentru etnografi încă de acum un secol.

În volumul “Înmormântarea la români”, de S. Fl. Marian, care a fost publicată în 1915, dezgroparea are rezervat un capitol. Potrivit etnografului citat, acest obicei era întâlnit şi în Ţara Românească, nu doar în Moldova. Potrivit tradiţiei străvechi, românii îşi dezgropau morţii la trei ani de la moartea unui copil, la cinci ani de la moartea unui tânăr şi la şapte ani la moartea unui bătrân. La dezgropare, oasele erau prohodite întocmai ca la înmormântare.

Dezgroparea se făcea în ultima sâmbătă de la împlinirea termenului (trei, cinci sau şapte ani). Groparii scoteau oasele afară, se puneau într-o covată şi, în timpul bocetelor, se spălau cu apă curată în mai multe rânduri, apoi le spălau de două-trei ori cu vin. La final le aşezau într-un săculeţ de pânză (n.r. coştei) în următoare ordine: la fundul sacului se aşezau oasele picioarelor, apoi ale bazinului, coastele, inelele coloanei, oasele mâinilor şi la final se aşeza craniul.

Gura coşteiului era cusută cu atenţie să nu se pierdă niciun oscior, apoi săculeţul era dus la biserică şi aşezat sub icoana Maicii Domnului, unde rămânea până a doua zi, până duminică după liturghie. Preotul pomeneşte mortul în timpul slujbei, iar după liturghie se făcea prohodul. La cei avuţi, prohodul se făcea cu sobor de preoţi.

După tot acest ritual, sacul cu osemintele se ducea la cimitir păstrând toate datinele înmormântării. Oasele se îngroapă din nou, ca la înmormântare, se dă găina de pomană se ridică pomul mortului şi se face praznic.

adevarul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus