”Nu neapărat poate sunt aşa de puţini bani şi sunt insuficiente resurse în sistemul de sănătate, dar extraordinar de mult pare că se pierde datorită fraudei. Procentual, la un nivel mult mai mare decât în alte domenii, adică procentul în care se supraevaluează achiziţiile cred că e ceva mai mare decât la infrastructură, că e un domeniu oarecum închis, nimeni din afară nu ştie foarte bine termenii de referinţă, cât ar trebui să coste un anumit aparat, nu sunt mulţi importatori de produse, nu sunt multe produse similiare pe piaţă ca să poţi să faci uşor o comparaţie. Aşa, între beton poţi să faci o comparaţie. E mai uşor să vezi cât costă”, a declarat procurorul Marius Bulancea, în ședința CSM, unde a fost audiat pentru a ocupa funcţia de procuror şef al Secţiei de combatere a infracţiunilor asimilate corupţiei din cadrul DNA.
Asa si este. Din cauza asta, unii manageri mai prinzasi, asa, s-au dovedit “mai performanti” decat altii. Interesant poate fi si cam de cand stiu si institutiile statului de canalul asta de sifonare. Probabil ca au aflat abia de curand, desigur.