Orbecăim de ani buni în căutarea unui echilibru care să ne asigure o traiectorie sănătoasă în lumea civilizată, democratică. Facem și desfacem legi, inventăm și anulăm reguli, scriem și ștergem, vorbim și retractăm, gândim și ne răzgândim. Deciziile noastre sunt conjuncturale, luate la presiune, anulate în cele din urmă – atunci când interesele nu mai converg. Bâjbâim haotic în căutarea unor repere, trecem pe lângă ele, ne facem că nu le vedem și apoi ne mirăm: Ce blestem pe țara asta!

În mod normal, de la Revoluție încoace ar fi trebuit să învățăm ce înseamnă democrația, să ne însușim principiile sănătoase al acestui sistem de guvernământ, să le respectăm și să construim pe fundamentul lor o societate dreaptă al cărei scop să fie bunăstarea și dezoltarea tuturor. Noi însă, în tot acest timp, am luat libertatea în brațe și am alergat ca orbii după himere.

Astăzi. Unde suntem astăzi? La nivel înalt, clasa politică are un comportament lamentabil în raport cu principiile democrației. Liderul partidului aflat la guvernare își mazilește, fără explicație, propriul premier. Acesta din urmă, rămas fără sprijin politic, nu se dă plecat acasă. Președintele se face că nu vede, nu aude. Brusc, toți ne transformăm în specialiși în drept constituțional. Interpretăm legi, invocăm Constituția, punem verdicte dar, în realitate, bâjbâim pentru că nimeni nu respectă principiile unei democrații sănătoase.

Parlamentarii au construit legi strâmbe. La fiecare pas, ai noștri sar ca arși și dau fuga la Oracolul de la Curtea Constituțională: avem voie să facem aia, e permis să facem așa? Au voie procurorii să participe la chefuri? Dar să meargă la Disneyland? Suntem obligați toți să ne prezentăm în fața unei comisii de anchetă? Avem voie să mărim salariile? Este constituțional să traversăm pe roșu, avem voie să deschidem ușa vagonului de tren în timpul mersului, putem circula fără centura de siguranță, putem bea cafeaua fără zahăr?

Rătăcim în întuneric și asta va costa enorm generațiile viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus