Deputatul PSD Cristian Resmeriță, președinte executiv al PSD Hunedoara, este cercetat de Agenția Națională de Integritate pentru conflict de interese, potrivit gazetadedimineata.ro. Asupra deputatului există suspiciunea că ar fi încălcat Statutul deputaților după ce și-a angajat fratele la cabinetul parlamentar.

Agenția Națională de Integritate a declanșat o anchetă după ce a descoperit că deputatul și-a angajat fratele la Biroul Parlamentar. Lucian Resmeriță, fratele deputatului, a fost colaborator cu contract civil pe perioadă determinată, având funcția de consilier în cadrul biroului parlamentar al deputatului Cristian Resmeriță, de la 19.01.2009 până la 19.12.2012, informează printr-un răspuns oficial Camera Deputaților.

Deputatul este suspectat că nu a respectat dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia “prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative” şi dispoziţiile art. 38, alin. (11) din Legea nr. 96/2006, potrivit cărora “membrii familiei deputatului sau senatorului ori rudele/afinii acestuia până la gradul al III-lea nu pot fi angajaţi la respectivul birou parlamentar”.

Un răspuns

  1. Pingback: ANI dă o mega-lovitură în familia unui baron PSD – Stiri pe surse - Cele mai noi stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus