Dacă vreţi să beneficiaţi de preţuri mai mici sau de reduceri, puteţi să vă alegeţi destinaţia unde preferaţi să vă petreceţi Revelionul încă de acum. 

Istanbul

O destinaţie destul de des întâlnită printre ofertele din acest an pentru Revelion este Instanbul. Aşadar, cu aproximativ 250 -400 de euro de persoane puteţi să alegeţi să petreceţi 3 nopţi în acest oraş. Preţul include cazare, bilet de avion şi mic dejun. Opţional, pe lângă preţul sejurului puteţi alege şi o croazieră pe Bosfor, în noaptea dintre ani, preţurile pentru aceasta pornind de la 100 de euro şi includ şi cina festivă.
Printre obiectivele turistice pe care puteţi să le vizitaţi în Istanbul se numără Moscheea Albastră,  Hagia Sofia, Palatul Topkapi, Bazar, Kiz Kulesi, Dolmabahçe Saray sau Turnul Galata.
INSTANBUL

Budapesta

Preţuri similare cu cele din Istanbul pentru Revelion se regăsesc şi în Budapesta. Însă, în capitala Ungariei, cu aceiaşi bani pachetele oferite de agenţii cuprind patru nopţi de cazare, cina festivă în seara de Revelion şi un tur al oraşului cu ghid.
Transportul se face cu autocarul, iar printre obiectivele de vizitat în Budapesta se află podurile de peste Dunăre, Opera, Parlamentul, Insula Margareta, Piaţa Eroilor, Palatul Regal, Catedrala Regală de Încoronare Matei Corvin sau Bastionul Pescarilor.
De asemenea, tot opţional puteţi alege ca într-una dintre seri să mergeţi într-o croazieră pe Dunăre, preţurile fiind cuprinse între 20 şi 50 de euro, în funcţie de cina aleasă.
Budapesta

Malta

Dacă vreţi să petreceţi Revelionul la mare, puteţi alege Malta. Preţurile încep de la 350 de euro şi pot însă ajunge şi la aproape 1.000.
Pentru pachetele cu cele mai mici preţuri, veţi putea beneficia de cazare la hotel de 3 stele, mic dejun şi bilet de avion. Pentru masa de Revelion sau alte fac­ilităţi trebuie să plătiţi în plus.
În general, atât Valleta, cât şi celelalte oraşe sunt destul de animate în noaptea dintre ani. Majori­tatea localnicilor şi turiştilor pre­feră să iasă din casă şi să petreacă în restaurante sau cluburi.
malta

Bansko sau Razlog 

Dacă vreţi să schiaţi în minivacanţa de Revelion, puteţi alege o staţiune de iarnă din Bulgaria. Cele mai multe oferte sunt pentru Bansko sau Razlog. Preţurile pentru trei nopţi de cazare, demipensiune, încep de la 200 de euro pentru hotelurile din aceste staţiunii, însă nu oferă şi transport.

Staţiunea Bansko deţine cea mai mare zonă pentru schi din Bulgaria, de aproximativ 70  km, iar dacă vă faceţi rezervări de acum multe dintre agenţiile de turism oferă şi discounturi de aproximativ 20%.
47324

Veneţia

În Veneţia, preţurile pentru o minivacanţă de Revelion, de 4 zile, cu transport inclus încep de la 250 de euro, însă ofertele cu acest preţ nu includ nicio masă.

În aceste 4 zile veţi avea timp să vizitaţi Basilica San Marco, cea mai cunoscută biserică din Veneţia, Piaţa San Marco, Marele Canal, Basilica Santa Maria Gloriosa dei Frari, Podul Rialto, Palatul Dogilor sau Cartierul Burano.
venetia

Cracovia

Cu aproximativ 350-400 de euro puteţi să petreceţi 4 zile în Cracovia. Ofertele agenţiilor includ pentru acest preţ transport cu autocarul, cazare la un hotel de 3 stele, precum şi mic dejun. Pentru masa festivă din noaptea de Anul Nou trebuie să mai plătiţi suplimentar 70-100 euro.
De obicei, prima noapte de cazare este în Budapesta, urmând ca din ziua a doua a vacanţei să se ajungă în Cracovia.
Din această a doua zi veţi putea vizita Castelul Wawel, Catedrala Regală, Bazilica Sf. Maria, Oraşul vechi – Piaţa Rynek Glowny, Biserica Sf. Maria, Biserica Sf. Barbara, Hala de Ţesături, Turnul Primăriei, srada Florianska, fortul Barbican sau Poarta St. Florian.
Opţional, pentru încă aproape 20 de euro, puteţi opta şi pentru o excursie la Auschwitz, iar pentru masa festivă din noaptea Anului Nou mai trebuie să plătiţi în jur de 70 de euro.
cracovia
Bratislava

Oferte similare ca preţ precum cele din Cracovia, veţi putea găsi şi în Bratislava. Transportul se face tot cu autocarul, iar pentru masa festivă trebuie să mai plăţi încă 100 de euro. În cele patru zile de vacanţă veţi putea vizita Catedrala Încoronării, Calea Regală, Turnul Mihai, Piaţa Principală, Primăria Veche şi Muzeul Istoriei, Piaţa Hviezdoslav, Clădirea Filarmonicii, Faleza Dunării cu Novy Most.

munich-christmas-market-web

Sursa: curierulnational.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus