La sfârșitul săptămânii trecute a avut loc o întâlnire între primarul Devei, Petru Mărginean, directorul Colegiului Național Sportiv „Cetate”, Adrian Liga și președintele Federației Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, în vederea unui centru regional de excelență pentru copii și juniori în municipiul reședință de județ.

Fotbalul nu trece prin cele mai bune momente, în primul rând din punct de vedere al infrastructurii, o problemă fiind și numărul din ce în ce mai mic al tinerilor jucători și nivelul scăzut de pregătire al antrenorilor români. „Cred că la Deva regăsim elementele necesare care ne pot da semne mari de speranță că aici putem să punem bazele unui centru de dezvoltare al fenomenului fotbalistic așa cum ni-l dorim, așa cum ni l-am asumat ca și conducere a FRF. Ne propunem ca într-o perioadă de doi ani de zile să construim 8 centre regionale. Este o misiune pe care mi-am asumat-o în campanie și nu mă dezic de la ceea ce am promis și anume că toate posibilitățile financiare să fie direcționate la nivel local și la nivel regional”, a spus președintele FRF, Răzvan Burleanu.

Centru de copii și juniori ca pe vremuri

Primarul Devei a propus un proiect de dezvoltare a infrastructurii pe fonduri europene prin crearea unui parteneriat între FRF, Primăria Deva și Colegiul Național Sportiv „Cetate”. Edilul municipiului a spus că la Deva se dorește un centru de excelență pentru copii și juniori la fel cum era „Luceafărul”.

Liga a II-a ar putea avea numai o serie

Președintele FRF a afirmat că sistemul competițional din Liga a III-a ar trebui implice un număr mai mare de echipe, pentru că aici este baza, iar în maximum doi ani de zile Liga a II-a ar putea fi constituită dintr-o singură serie, cu maximum 18-20 de echipe.

În legătură cu alegerile care au fost contestate inclusiv de clubul Corvinul Hunedoara, Burleanu a spus că cel mai bine ar fi ca justiția să-și facă datoria.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus