Pentru a răspunde solicitărilor venite din partea persoanelor vârstnice din municipiul Deva care doresc să fie îngrijite într-un cămin din sistemul public, am inițiat un proiect de hotărâre care are la bază înființarea unei astfel de facilități care să funcționeze în administrarea Primăriei Municipiului Deva și în subordinea Consiliului Local.

i2 i3

 

Astăzi am făcut primul pas. Consilierii locali au aprobat prin HCL nr.259/2020, schimbarea destinației clădirii ,,Internat” a Liceului de Arte ,,Sigismund Toduță”, aflată pe strada Titu Maiorescu, nr.30, din spațiu de învățământ în Adăpost de Urgență pe Timp de Noapte și Cămin pentru Persoane Vârstnice.

 

Internatul școlii a fost închis încă din anul 2017, din cauza numărului mic de elevi care solicitau cazarea aici, pe baza unei hotărâri aprobate în Consiliul de administrație al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara.

 

Am considerat oportun să schimbăm destinația acestei clădiri pentru a ajuta atât persoanele vârstnice care nu au aparținători, nu se pot gospodări și îngriji singure sau au nevoie de ajutorul personalului specializat și pentru care un astfel cămin este cea mai bună soluție, cât și pentru a-i ajuta pe oamenii fără adăpost.

 

Pasul următor este trimiterea către Ministerul Educației și Cercetării a unei documentații ample, în vederea obținerii din partea acestei instituții a avizului de schimbare de destinație a clădirii Internat.

 

Este o măsură de protecție socială a persoanelor vârstnice și a celor care nu au adăpost.  Consider că este o obligație și o datorie morală să răspundem nevoilor acestor oameni care sunt acum în situații speciale și care au nevoie de sprijin și îngrijire. Ei merită o viață de calitate și condiții civilizate de trai.

 

Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus