Muzeul Civilizației Dacice și Romane Deva în colaborare cu Consiliul Județean Hunedoara organizează în perioada 4-5 mai 2017 a doua ediție a Conferinței Internaționale Istorie, Cultură și Cercetare.

Evenimentul științific reunește, în cadrul a două secțiuni, specialiști renumiți în domeniul istoriei, filozofiei, antropologiei, etnografiei, muzeologiei, economiei și relațiilor internaționale, de la instituții de învățământ superior și muzeale din Oradea, Timișoara, Târgu-Jiu, Craiova, București, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu-Mureș, Alba Iulia, Mediaș, Chișinău și Quebec-Canada.

Paleta largă a domeniilor științifice abordate urmărește difuzarea rezultatelor celor mai noi cercetări ale specialiștilor participanți la eveniment și propunere dezbateri incitante și stimulante pentru noi abordări și cercetări viitoare.

În plenul evenimentului științific vor conferenția prestigioșii oameni de cultură Andrei Marga, Sorin Liviu Damean, Sorin Domițian Șipoș, precum și istoricul hunedoarean Ioachim Lazăr.

Deschiderea festivă a evenimentului va fi urmată de o secțiune de lansare de carte în cadrul căreia o parte dintre specialiștii prezenți la conferință vor aduce în atenție un număr de 10 dintre cele mai noi tipărituri. Volumul omagial In honorem – Ioachim Lazăr la 75 de ani și volumul II al conferinței, Istorie, Cultură și Cercetare vor deschide această secțiune.

Sesiunea inaugurală a evenimentului va avea loc în data de 4 mai 2017, ora 9,30, în Sala Șemineului de la Palatul Magna Curia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus