Consiliul Local al Municipiului Deva a decis să prelungească termenele de finalizare în cazul a patru proiecte finanțate din fonduri europene.

Conform reprezentanților Primăriei Deva, două proiecte din lotul celor șase începute în primăvara acestui an nu vor fi finalizate la termenul stabilit, 31 decembrie 2015. Este vorba despre „Reabilitarea și refuncționalizarea spațiului public urban Bulevardul Dacia și zona adiacentă” și „Creșterea eficienței energetice a blocului J – Bulevardul Iuliu Maniu din Municipiul Deva”. În cazul celor două contracte, finanțate din fonduri europene, municipalitatea are două variante: continuă lucrările pe cont propriu și își recuperează banii în instanță de la constructori sau suspendă execuția acestora.

În cadrul unei ședințe de îndată de consiliu local, convocată marți, consilierii deveni au decis să prelungească termenele de finalizare pentru cele două proiecte până la data de 30.06.2015. Acestor două proiecte li se adaugă alte două, finanțate tot din fonduri europene, care se confruntă cu aceeași situație: „Reabilitarea zonei urbane Dealul Cetății Deva” și „Reabilitarea ansamblului de clădiri și echiparea infrastructurii educaționale a Colegiului Tehnic Energetic Dragomir Hurmuzescu”. 

Reprezentanţii Primăriei Deva au explicat consilierilor locali că fără aceste hotărâri municipalitatea risca să dea înapoi toţi banii alocaţi de Comunitatea Europeană pentru realizarea investiţiilor, în sumă de 60,23 milioane lei. Funcţionarii au arătat că firmele de construcţii au fost somate în mai multe rânduri să se încadreze în termenele de execuţie pentru a nu se ajunge la întârzieri pe şantiere şi, ulterior, în probleme privind plata facturilor.

„Sunt patru proiecte care trebuiau să se finalizeze până la sfârșitul acestui an. O parte din lucrări se vor mai deconta până la 31 decembrie și vor fi recuperate din fonduri europene, dar va rămâne un rest de plată pentru anul viitor. Suntem obligați de către contracte să îndeplinim obiectivele și indicatorii asumați, iar pentru asta trebuie să finalizăm execuția lucrărilor. Prelungirea era vitală pentru finalizarea proiectelor”, a declarat Daniela Pârvu, Șef Serviciu Programe Dezvoltare din cadrul Primăriei Deva.

„I-am somat, i-am anunțat personal pe constructori că ne vom adresa instanțelor pentru reziliarea contractelor. Sunt deja acțiuni în instanță înregistrate. Constructorii sunt de vină pentru aceste întârzieri”, a declarat secretarul municipiului Deva, Laura Sârbu.

 Potrivit reprezentanților Primăriei Deva, administrația va avea de recuperat cel mult 8 milioane de lei de la firmele care nu au finalizat lucrările, suma reprezentând cheltuiala proprie pe care trebuie să o facă municipalitatea pentru a încheia contractele.

„Demersurile noastre către constructori au fost făcute din toamnă, au fost somați, ne-am străduit ca lucrurile să meargă așa cum am vrut noi. Contractul de execuție prevede penalizări dacă lucrările nu sunt finalizate. Estimativ, este vorba maximum 8 milioane de lei”, a mai declarat Daniela Pârvu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus