Suspectul a fost reținut și va fi prezentat judecătorilor cu propunerea de arest preventiv.

Înarmat cu un cuțit și cu fața acoperită cu o cagulă, un tânăr dat buzna peste angajata unui cazinou din Deva cu intenția de a goli sertarul cu încasări. Totul s-a petrecut în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 4.35. Tânăra speriată i-a arătat tâlharului unde sunt banii după care a fugit și a anunțat Poliția.

„Echipa de cercetare care s-a deplasat la fața locului a stabilit că suspectul, fără a exercita ameninţări asupra angajatei (într-un moment în care în incinta unităţii nu se mai aflau alte persoane), a întrebat-o unde sunt banii rezultați din vânzări, aceasta indicându-i barul societăți, de unde bărbatul neidentificat a luat aproximativ 3.000 de lei, moment în care angajata a fugit din incinta societăţii”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.   

Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, în urma cercetărilor au identificat prezumtivul autor al faptei, un tânăr de 21 de ani, din municipiul Deva, faţă de care au luat măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 ore, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată,.

Suspectul a fost depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Poliției Municipiului Deva şi urmează a fi prezentat magistraţilor cu propunere de arestare preventivă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus