Hoții nu mai au nicio limită. Aceștia au început să acționeze inclusiv în timpul zilei. Un minor de 14 ani a încercat să fure telefonul mobil al unei femei, însă a fost imobilizat la scurt timp de un tânăr alertat de străgătele victimei.

Tâlhăria a avut loc sâmbătă dimineață pe Aleea Narciselor din Deva. Victima, o femeie în vârstă de 33 de ani, se deplasa pe trotuar în timp ce purta o conversație la telefonul mobil. Într-o clipă de neatenție, minorul a atacat-o pe femeie, a lovit-o și i-a smuls telefonul mobil din mână, după care a luat-o la fugă.  

„Un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Deva, care se afla în zona respectivă, a fost alarmat de strigătele persoanei vătămate şi a pornit în urmărirea suspectului, reușind să-l prindă și să-l imobilizeze. Suspect de comiterea faptei este un minor în vârstă de 14 ani, din comuna Mica, judeţul Mureş, care locuieşte fără forme legale în municipiul Deva”, se arată într-un comunicat al IPJ Hunedoara.

Minorul a fost reținut pentru 24 de ore, iar duminică a fost prezentat Judecătoriei Deva cu propunerea de arest preventiv pentru 30 de zile. Magistrații au respins propunerea însă au dispus în cazul minorului control judiciar. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus