Autorul agresiunii a fost prins și reținut

La data de 20.10.2021, în jurul orei 21:20, Poliția Municipiului Deva a fost sesizată cu privire la faptul că în incinta unei săli de jocuri din  municipiul Deva a avut loc un conflict spontan (pe fondul consumului de alcool) în urma căruia un bărbat de 35 de ani a fost înjunghiat.

După producerea incidentului, prezumtivul autor al agresiunii – un bărbat în vârstă de 32 de ani –  a părăsit incinta sălii de jocuri și s-a deplasat cu un taximetru, însă a fost depistat la scurt timp de un echipaj al Poliției Municipiului Deva şi condus la sediul unităţii,pentru audieri.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean Hunedoara – Deva, unde  i-au fost acordate îngrijiri medicale pentru leziunile suferite, nefiind necesară internarea.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, folosirea fără drept de obiecte periculoase și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În urma probatoriului administrat, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale Deva au dispus luarea măsurii preventive a reținerii pe o durată de 24 ore a bărbatului în vârstă de 32 de ani, acesta urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva, în vederea luării măsurilor legale.

Sursa: IPJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus