Procurorii DIICOT au dispus trimiterea în judecată a fostului șef al BCCO Alba Iulia, comisarul șef Traian Berbeceanu. Fostul șef al structurii este acuzat de luare de mită, spălare de bani și sprijinire a unui grup infracțional organizat, informează B1TV.

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) –  Structura Centrală au dispus astăzi, 16 iulie 2014, trimiterea în judecată a inculpaților:

1. Berbeceanu Traian, 46 de ani, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracțiunilor de sprijinire a unui grup infracțional organizat, fals în declaraţii, luare de mită, spălare a banilor, fals în înscrisuri sub semnătură privată (cu referire la contractul de vânzare – cumpărare datat 22.07.2011) și complicitate la infracţiunea de delapidare, toate în concurs real de infracțiuni, cu aplicarea legii penale mai favorabile.

Cu privire la inculpatul Berbeceanu Traian, din probele administrate a rezultat că:

–  în cursul anului 2011, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară cu gradul profesional de comisar şef şi având funcţia de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, pe fondul sprijinirii grupului infracţional organizat din care făceau parte inculpații Rusu Gheorghe, Cupeţiu Dorin Eugen Ioan şi alte persoane, a primit un autoturism marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 de euro, de la Rusu Gheorghe şi Rusu Anca, pentru a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume, furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 C.p. rap. la art. 7 lit.c) din Legea nr. 78/2000;

–  în perioada mai – octombrie 2012, având calitatea de ofițer de poliție judiciară și funcția de șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, a divulgat inculpatului Cupețiu Dorin Eugen Ioan, prin intermediul inculpatului Rusu Gheorghe, împrejurarea că în data de 10.05.2012 se vor efectua percheziții (în dosarul nr.71/D/P/2011 instrumentat la nivelul DIICOT – Serviciul Teritorial Alba-Iulia) la domiciliile inculpaților Cupețiu Dorin Eugen Ioan, Balint Dan, Udrea Călin și Șionei Dorin.  Din probele administrate a rezultat că, ulterior, inculpatul Berbeceanu Traian, în mod direct și personal, a divulgat inculpatului Cupețiu Dorin Eugen Ioan faptul că se vor efectua în același dosar percheziții la domiciliul inculpatului Cupețiu Dorin Eugen Ioan în data de 08.10.2012,  precum și alte date confidențiale privind obiectul și existența acestui dosar penal. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. de art.367 alin.1 Codul penal;

– acționând în coautorat cu Rusu Gheorghe și Rusu Anca, a disimulat adevărata natură a circulației autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, creându-se aparența, contrară realității, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L. către inculpatul Berbeceanu Traian în temeiul unei convenții oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare – cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. 361/17.08.2011, chitanţa nr. 360/12.09.2011 și dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 656/2002, republicată;

– a falsificat înscrisul intitulat „contract de vânzare –cumpărare, datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către Berbeceanu Traian a autoturismului marca VW Passat 4 Motion către S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L., vânzarea – cumpărarea între aceiași cocontractanți a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, precum și a plății unei sulte de 10.000 euro. Înscrisul falsificat a fost folosit ulterior de Rusu Gheorghe și Rusu Anca pentru evidențierea în contabilitatea societății anterior menționate a operațiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI către inculpatul Berbeceanu Traian, precum și pentru înmatricularea aceluiași autoturism pe numele inculpatului. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 din Codul penal;

– în cursul anului 2011, cu intenție, i-a ajutat pe inculpații Rusu Gheorghe și Rusu Anca să își însușească fraudulos din patrimoniul S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L autoturismul marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, chiar inculpatului Berbeceanu Traian. Fapta constituie complicitate la infracțiunea de  delapidare, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 295 C.p. și la art. 308 din Codul penal;

– în data de 25.05.2012, cu ocazia completării declarației anuale de avere, cu intenție, nu a făcut mențiunile necesare privind vânzarea autoturismului marca VW Passat 4 Motion. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declaraţii, prev. de art.326 Codul penal.

2. Rusu Gheorghe, 44 de ani, în stare de arest preventiv, pentru săvârşirea infracțiunilor de dare de mită, spălare a banilor, delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată – patru infracțiuni , doua infracțiuni de evaziune fiscală și sprijinirea unui grup infracțional organizat, toate în concurs real de infracțiuni, cu aplicarea legii penale mai favorabile.

Cu privire la inculpatul Rusu Gheorghe, din probele administrate a rezultat că:

– în cursul anului 2011, pe fondul sprijinirii grupului infracțional organizat din care făceau parte martorul Cupețiu Dorin Eugen Ioan, inc. Berbeceanu Traian și alte persoane, și în condițiile în care cel ultim menționat deținea calitatea de ofițer de poliție judiciară și funcția de șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, acționând în coautorat cu inculpata Rusu Anca, a dat acestuia un autoturism marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, pentru ca inc. Berbeceanu Traian să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume, furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art.41 alin.1 din Codul Penal;

– în perioada 2011 – octombrie 2012, a sprijinit și favorizat un grup infracțional organizat, format din Cupețiu Dorin Eugen Ioan, Balint Dan, Udrea Călin și Șionei Călin, prin activități și relații comerciale și personale. Inculpatul Rusu Gheorghe a adus la cunoștința inculpatului Cupețiu Dorin Eugen Ioan și a celorlalți membri ai grupării împrejurări și aspecte care au legătură cu derularea unor activități de cercetare și urmărire penală în dosarul penal nr. 71/D/P/2011 al DIICOT – Serviciul Teritorial Alba-Iulia. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de sprijinire a unui grup infracțional organizat art.367 alin.1 C.pen. cu aplicarea art.41 alin.1 din Codul Penal;

– acționând în coautorat cu inculpații Rusu Anca și Berbeceanu Traian, a disimulat adevărata natură a circulației autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, creându-se aparența, contrară realității, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L. către inculpatul Berbeceanu Traian în temeiul unei convenții oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare – cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. 361/17.08.2011, chitanţa nr. 360/12.09.2011 și dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 656/2002, republicată, cu aplicarea art.41 alin.1 din Codul Penal;

– în cursul anului 2011, acționând în coautorat cu inculpata Rusu Anca, și-a însușit fraudulos din patrimoniul S.C. Uranus  Junior 2003 S.R.L. autoturismul marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului Berbeceanu Traian. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 C.p. rap. la art. 308 din C.pen.   cu aplicarea art.41 alin.1 din Codul Penal;

– a falsificat următoarele înscrisuri: cel intitulat „contract de vânzare –cumpărare, datat 22.07.2011, prin atestarea în cuprinsul acestuia a unor împrejurări necorespunzătoare adevărului privitoare la vânzarea de către Berbeceanu Traian a autoturismului marca VW Passat 4 Motion către S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L și la vânzarea – cumpărarea între aceiași cocontractanți a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, precum și a plății unei sulte de 10.000 euro; factura fiscală nr. 361/17.08.2011, prin care s-a atestat necorespunzător adevărului faptul că autoturismul marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI ar fi fost vândut inculpatului Berbeceanu Traian, chitanţa nr. 360/12.09.2011, prin care s-a evidenţiat în mod nereal împrejurarea că acesta din urmă ar fi achitat suma de 52.000 lei ca preţ; dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L., prin care s-a materializat neconform realităţii că suma de 52.000 lei care ar fi provenit de la inculpat ar fi fost depusă la casierie de către Rusu Gheorghe şi, apoi, ridicată de către acesta cu titlu de restituire a unui împrumut acordat anterior societăţii.Înscrisurile falsificate au fost folosite ulterior de Rusu Gheorghe și Rusu Anca pentru evidențierea în contabilitatea societății anterior menționate a operațiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI către inculpatul Berbeceanu Traian, precum și pentru înmatricularea aceluiași autoturism pe numele inculpatului. Fapta întrunește elementele constitutive a patru infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 C.p. cu aplicarea art.41 alin.1 din Codul penal;

– în calitate de administrator de fapt şi ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al SC Uranus Junior 2003 SRL, acționând în coautorat cu inculpata Rusu Anca, administrator de drept al SC Uranus Junior 2003 SRL, în perioada aprilie 2010 – iulie 2013, a evidențiat în actele contabile și în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale. În urma acestui demers a rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de  1.179.407 lei, din care 634.621 lei reprezintă impozit pe profit şi 544.786 lei reprezintă TVA dedus de societate fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit.c) din Lg. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp și art.41 alin.1 din Codul penal;

– în calitate de administrator de fapt şi ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al SC Uranus Junior 2003 SRL, acționând în coautorat cu inculpata Rusu Anca, administrator de drept al SC Uranus Junior 2003 SRL, în perioada aprilie 2010 – iulie 2013, a stabilit cu rea credință impozitele și taxele, și ulterior, în mod nelegal, a exercitat dreptul de deducere pentru obținerea fără drept cu titlu de rambursare de la bugetul general consolidat a unui TVA deductibil în sumă de 544.786 lei. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, art. 8 din Lg. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp, și art.41 alin.1 din Codul penal.

Toate aceste infracțiuni au fost săvârșite în condițiile prevederilor art.41 alin.1 C.pen., referitoare la recidiva postexecutorie.

3. Rus Anca,37 de ani, în stare de arest la domiciliu, pentru săvârşirea infracțiunilor de dare de mită, spălare a banilor, delapidare, două infracțiuni de evaziune fiscală, precum și 134 infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în concurs real de infracțiuni, cu aplicarea legii penale mai favorabile.

Cu privire la inculpata Rus Anca, din probele administrate a rezultat că:

– în cursul anului 2011, pe fondul sprijinirii grupului infracțional organizat din care făceau parte Cupețiu Dorin Eugen Ioan, Berbeceanu Traian și alte persoane și în condițiile în care cel ultim menționat deținea calitatea de ofițer de poliție judiciară și funcția de șef al Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba, acționând în coautorat cu inculpatul  Rusu Gheorghe, a dat acestuia un autoturism marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, în valoare de aproximativ 20.000 euro, pentru ca inc.Berbeceanu Traian să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, şi anume, furnizarea către susnumiţi a unor date şi informaţii privitoare la cercetarea acestora sau a S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L. ori a altor persoane din aceeaşi grupare criminală în cauze penale sau în legătură cu dispunerea efectuării unor percheziţii domiciliare ori a altor măsuri procesuale. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. de art. 290 alin. 1 C.p. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000;

– acționând în coautorat cu Rusu Gheorghe și Berbeceanu Traian, a disimulat adevărata natură a circulației autoturismului marca  VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, creându-se aparența, contrară realității, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. Uranus  Junior 2003 S.R.L. către inculpatul Berbeceanu Traian în temeiul unei convenții oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare – cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. 361/17.08.2011, chitanţa nr. 360/12.09.2011 și dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 656/2002, republicată;

– în cursul anului 2011, acționând în coautorat cu  inc. Rusu Gheorghe, și-a însușit fraudulos din patrimoniul S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L. autoturismul marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului  Berbeceanu Traian. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de delapidare, prev. de art. 295 C.p. rap. la art. 308 din C.pen.;

– a falsificat următoarele înscrisuri: factura fiscală nr. 361/17.08.2011, prin care s-a atestat necorespunzător adevărului faptul că autoturismul marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI ar fi fost vândut inculpatului Berbeceanu Traian; chitanţa nr. 360/12.09.2011, prin care s-a evidenţiat în mod nereal împrejurarea că acesta din urmă ar fi achitat suma de 52.000 lei ca preţ; dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L., prin care s-a materializat neconform realităţii că suma de 52.000 lei care ar fi provenit de la inculpat ar fi fost depusă la casierie de către inc. Rusu Gheorghe şi, apoi, ridicată de către acesta cu titlu de restituire a unui împrumut acordat anterior societăţii. Înscrisurile falsificate au fost folosite ulterior de Rusu Gheorghe și Rusu Anca pentru evidențierea în contabilitatea societății anterior menționate a operațiunii nereale de vânzare-cumpărare a autoturismului marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI către inculpatul Berbeceanu Traian, precum și pentru înmatricularea aceluiași autoturism pe numele inculpatului; 131 facturi fiscale, în sensul contrafacerii acestora (facturi pretins a fi emise de către SC Concordcons Alexa SRL, SC Kira SRL, SC Harmonia SRL, SC Cimteo SRL și SC Exing Construct SRL), înregistrand aceste facturi în evidențele contabile ale societății, infracțiuni comise, în cursul anului 2010, în scopul exercitării în mod nelegal a dreptului de deducere TVA în cuantum de 544.786 lei. Faptele întrunesc elementele constitutive a 134 de infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 322 alin. 1 din Codul penal;

– în calitate de asociat unic şi administrator al SC Uranus Junior 2003 SRL, acționând în coautorat cu inc. Rusu Gheorghe, în calitate de administrator de fapt şi ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al SC Uranus Junior 2003 SRL, în perioada aprilie 2010 – iulie 2013, a evidențiat în actele contabile și în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale. În urma acestui demers a rezultat prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de  1.179.407 lei, din care 634.621 lei reprezintă impozit pe profit şi 544.786 lei reprezintă TVA dedus de societate fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate. Faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit.c) din Lg. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Codul penal.

– în calitate de asociat unic şi administrator al SC Uranus Junior 2003 SRL, acționând în coautorat cu inc. Rusu Gheorghe, în calitate de administrator de fapt şi ulterior, din luna decembrie 2010, împuternicit al SC Uranus Junior 2003 SRL, în perioada aprilie 2010 – iulie 2013, a stabilit cu rea credință impozitele și taxele, și ulterior, în mod nelegal, a exercitat dreptul de deducere pentru obținerea fără drept cu titlu de rambursare de la bugetul general consolidat a unui TVA deductibilă în sumă de 544.786 lei. Faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev de art. 8 din Lg. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal.

4. Urs Ion Vasile, 46 de ani, în stare de libertate, pentru complicitate la infracţiunea de delapidare, complicitate la infracţiunea de spălare a banilor și mărturie mincinoasă.

Cu privire la inculpatul Urs Ion Vasile, din probele administrate a rezultat că:

– în data de 10.12.2012, fiind audiat în calitate de martor în ds.nr.71/D/P/2011 al D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba Iulia, pentru a diminua și înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului Berbeceanu Traian, a făcut afirmații mincinoase privind întâlnirile conspirate dintre el, Berbeceanu Traian și Rusu Gheorghe. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art.273 alin.1 din Codul penal;

– în cursul anului 2011, cu intenție, i-a ajutat pe Rusu Gheorghe și Rusu Anca să își însușească fraudulos din patrimoniul S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L. autoturismul marca VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, pentru a-l remite ulterior, cu titlu de mită, inculpatului  Berbeceanu Traian. Fapta constituie complicitate la infracțiunea de delapidare, prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 295 C.p. și la art. 308 din Codul penal;

– în cursul anului 2011, cu intenție, i-a ajutat pe Rusu Gheorghe, Rusu Anca şi Berbeceanu Traian să disimuleze adevărata natură a circulației autoturismului marca  VW Passat CC Trav. 2.0 TDI, creându-se aparența, contrară realității, a transmiterii acestui bun din patrimoniul S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L. către inculpatul Berbeceanu Traian în temeiul unei convenții oneroase translative de proprietate materializate prin perfectarea unor înscrisuri falsificate (respectiv, contractul de vânzare – cumpărare datat 22.07.2011, factura fiscală nr. 361/17.08.2011, chitanţa nr. 360/12.09.2011 și dispoziţia de plată fără număr, din 12.09.2011, către casieria S.C. Uranus Junior 2003 S.R.L.), cunoscând că, în realitate, autoturismul a fost remis cu titlu gratuit ca obiect al infracţiunii de dare de mită şi, respectiv, al infracţiunii corelative de luare de mită, precum şi prin săvârşirea infracţiunii de delapidare. Fapta constitue complicitate la infracțiunea de spălare a banilor, prev. de art. 48 alin. 1 C.p. rap. la art. 29 alin. 1 lit.b) din Legea nr. 656/2002, republicată.

5. Mihalache Mihai Adrian, 31 de ani, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracțiunii de mărturie mincinoasă.

Cu privire la inculpatul Mihalache Mihai Adrian, din probele administrate a rezultat că:

– în cursul urmăririi penale, fiind audiat în data de 12.05.2014, în calitate de martor, pentru a diminua și înlătura o eventuală răspundere penală a inculpatului Berbeceanu Traian, a făcut afirmații mincinoase cu privire la aspecte esențiale ale cauzei, respectiv în ceea ce privește activitățile judiciare desfășurate de către B.C.C.O. – Alba Iulia în data de 15.11.2012. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art.273 alin.1 și 2 lit.d) C.pen. cu aplicarea art.5 din Codul penal.

6. SC Uranus Junior 2003 SRL, cu sediul social în satul,, municipiul Deva, pentru săvârșirea a două infracțiuni de evaziune fiscală.

Cu privire la inculpata SC Uranus Junior 2003 SRL, din probele administrate a rezultat că:

–  în perioada aprilie 2010 – iulie 2013, a evidențiat în contabilitate și în alte documente legale cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale, acțiuni care au avut drept consecință prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 1.179.407 lei, reprezentând impozit pe profit și TVA dedus de societate fără a îndeplini condiţiile legale de deductibilitate. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9 alin. 1 lit.c) din Lg. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. şi art. 5 Cp.;

– în perioada aprilie 2010 – iulie 2013, a stabilit cu rea – credință impozitele și taxele având ca scop obținerea de la bugetul general consolidat a sumei de 544.786 lei, reprezentând TVA pentru care societatea a exercitat nelegal dreptul de deducere. Fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, și art. 8 din Lg. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp.

Dosarul a fost trimis spre competentă soluționare instanței Tribunalului București.

2 răspunsuri

  1. Pingback: INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE! BERBECEANU – declarații incredibile după trimiterea în judecată

  2. sandu.dorina58@yahoo.com' Sandu Dorina spune:

    nu cred nimic din ce spune rechizitoriul. Sunt convinsa ca e o minciuna sfruntata a unor indivizi certati cu legea si pe care Berbeceanu i-a mazilit iar acum vor sa se razbune. Cred in dreptatea justitiei si adevarul sa iasa la iveala. Dar mai am si convingerea ca indivizi pe care Berbeceanu ii deranja au incercat sa-i insceneze astfel de fapte promitandu-le unor oameni de nimic avantaje si pedepse mai usoare sau schimbari de incadrari juridice pentru pedepse mici ca sa declare impotriva d-lui Berbeceanu. Sper sa poata sa-si dovedeasca nevinovatia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus