HUNEDORENI DE SUCCES.

Întâi am citit rândurile profesorului Marinescu, publicate de cineva pe Facebook:

„Rândurile de mai jos mi-aș dori să fie citite și de actualii elevi ai Colegiului Național Iancu de Hunedoara. În urmă cu ceva vreme a apărut în mass-media internaționale un comunicat emis de Comitetul de organizare al Congresului Internațional al Matematicienilor, Brazilia 2018, cea mai prestigioasă manifestare a acestui domeniu. Acesta se organizează din 4 în 4 ani, ca și campionatele mondiale sportive sau ca Jocurile Olimpice și, printre altele, la această selectă întrunire se atribuie și Medaliile Fields în Matematică, echivalente ca prestigiu, a Premiului Nobel. Din comunicat aflăm că prof. univ. dr.Ciprian Demeter a fost desemnat, alături de matematicieni de calibru din lume, ca invited speakers. Pentru hunedoreni este o știre excepțională, deoarece Ciprian s-a născut pe meleagurile noastre. Pentru colegii mei de la „Iancu de Hunedoara” este un prilej de mândrie că un fost elev al școlii noastre a ajuns o stea în constelația matematicienilor din lumea întreagă. Pentru mine, realizarea lui Ciprian este supremul ca dascăl sau altfel spus „Nec Plus Ultra”. Pe Ciprian l-am îndrumat pe căile matematicii din clasa a VII-a și până în anul al II-lea de facultate, apoi n-a mai avut nevoie. În plus, i-am devenit și părinte spiritual. Cred că îmi înțelegeți entuziasmul la citirea acestei știri” – Dan Ștefan Marinescu.

Totul a pornit de la o problemă

„Pasiunea mea pentru matematică a început, probabil, în clasa a treia, când am descoperit că există probleme mai interesante decât exercițiile de rutină din manualul școlar. Am puține amintiri de la o vârstă așa de fragedă. Una dintre ele e în legatură cu prima competiție pe care am câștigat-o, mă amuz și acum când mi-o amintesc. Câțiva copii din Peștișu Mare, satul unde am copilărit, s-au strâns la mine acasă, probabil cu ocazia zilei de naștere. Tatăl meu ne-a dat o problemă din culegere, iar eu am fost singurul care a rezolvat-o. Prima olimpiadă la care am participat a fost în clasa a patra. Țin minte și acum cât de mândru și surprins am fost că am luat nota cea mai bună pe școală. În clasa a cincea am descoperit Gazeta matematica și pregătirea pentru olimpiadă a căpătat o nouă dimensiune. Primul mentor mi-a fost tata, care, deși nu era profesor de matematică, m-a ajutat să-mi sistematizez procesul de rezolvare a problemelor. Obișnuiam să scriu soluții la probleme din Gazetă si apoi să i le explic. Neuitatele probleme cu numere în baza zece, care satisfac diverse criterii de divizibilitate…”, povestește Ciprian Demeter.

Întâlnirea cu profesorul Marinescu

„În clasa a șaptea l-am întâlnit pe profesorul Dan Marinescu, de a cărui reputație în lumea matematicii m-am simtit atras irezistibil. Mi-a devenit imediat mentor și, un an mai târziu, profesor la liceu, la Hunedoara. Interacțiunea noastră începută atunci s-a solidificat de-a lungul anilor într-o prietenie și colaborare strânsă. Nivelul meu de implicare în concursuri a crescut mult în clasa a șaptea. În primul rând, am ajuns, în premieră, la faza națională. Deși am avut un clasament modest – am luat doar mențiune – nu am perceput-o deloc drept o dezamăgire. Drumul cu autocarul de acasă spre Baia Mare, împreună cu alți cincisprezece – douăzeci de elevi însetați de matematică m-a marcat profund. În același an am participat și la prima fază finală a concursului Traian Lalescu. Nu țin minte să fi făcut ceva strălucit, doar că m-am îndrăgostit subit de una dintre participante. Am continuat să particip la cele două competiții, în timpul liceului. După câteva dezamăgiri în anii precedenți, am reușit să câștig concursul Traian Lalescu, în clasa a XII-a, învingându-mi rivalul principal din Arad. A fost anul în care am avut clasarea cea mai bună și la faza națională, în primii cinci din generație. Olimpiadele m-au ajutat să înțeleg că am aptitudini matematice și că vreau să le dezvolt mai departe, așa că am optat pentru Facultatea de Matematică din Cluj. În următorii cinci ani am studiat în profunzime spațiile Banach și optimizare”.

Doctoratul în SUA

„În 1999 mi-am început doctoratul la Universitatea americană din Urbana – Champaign, așezată în mijlocul lanurilor de porumb și soia, în apropierea orașului Chicago. Am decis să îmi scriu teza în Teorie Ergodică, studiul comportamentului de lungă durată a sistemelor dinamice. Conducător de lucrare mi-a fost Joe Rosenblatt, un evreu american care are trei fete gemene și o mică fermă de capre lângă casă. Deși a fost extrem de ocupat din punct de vedere administrativ, mi-a oferit generos mult timp pentru consultații cât i-am fost student,  perioada 1999-2004. Titlul tezei e „Teoreme ergodice cantitative și calitative”. Nu am un eveniment memorabil legat de susținerea tezei, doar poate ceva haios legat de prima interacțiune cu Rosenblatt. Când l-am cunoscut, în primul meu an din America, engleza mea avea un accent puternic. În plus, aveam emoții, el era decanul facultății, avea vârsta lui tatălui meu, iar eu eram un puștan de 23 de ani. I-am spus că sunt din România. Peste vreo 6 săptămâni, mi-a mărturisit că e încântat să aibă primul student din Armenia. Mi-am dat seama imediat și l-am corectat. În engleză, numele celor două țări sună destul de apropiat, iar accentul meu prost l-a indus în eroare. Până la urmă a fost la fel de încântat să aibă și primul student din România! Nu am scris o teză de doctorat strălucită, dar Teoria Ergodică, fiind la confluența între multe domenii, mi-a deschis multiple orizonturi”.

Și postdoctorat la UCLA

„Spre sfârșitul doctoratului am început să realizez că progresele recente (vorbim de începutul anilor 2000) din două domenii diferite pot fi combinate cu succes. Așa am ajuns să continui doctoratul cu un postdoctorat de trei ani la UCLA, din Los Angeles. Începând de atunci mi-am focusat atenția spre Analiza Armonică. În câteva cuvinte, acesta e un domeniu care se ocupă cu descompunerea funcțiilor în componente cu proprietăți speciale. Un exemplu clasic e faptul că fiecare funcție continuă pe un interval finit poate fi scrisă ca o sumă infinită de funcții de tip sinus și cosinus. Ca postdoctorand la UCLA, am avut șansa să lucrez cu câțiva dintre corifeii analizei matematice moderne, printre care Michael Lacey, Cristoph Thiele și Terry Tao, considerat de mulți drept omul cu cel mai mare IQ în viață. Una dintre teoremele demonstrate în colaborare cu ei e așa – numita „Teoremă a timpurilor de întoarcere”, care cuantifică statistica momentelor în care un sistem dinamic revizitează o anumită stare. În 2007 am făcut o escală de un an la Institutul de Studii Avansate din Princeton, locul unde și-a petrecut Einstein ultimii douăzeci de ani din viață”.

La Universitate și … tată

„În același timp, am obținut poziția de asistent la Universitatea din Bloomington, Indiana, unde m-am mutat în 2008. Anii următori mi-au adus multe satisfacții, în primul rând am devenit tatăl copiilor Carla (născută în 2009) și Alex (născut în 2015). Soția mea, Iulia, mi-a fost colegă la matematică, în Cluj. Douăzeci de ani mai târziu continuă să-mi fie colegă, predă analiză matematică și matematică finită în departamentul unde lucrez și eu. Între timp, am produs și primii doi „copii matematici“, doi doctoranzi care și-au scris teza cu mine. Amândoi sunt acum postdoctoranzi la universități extrem de prestigioase și promit să aibă cariere strălucite”.

Teorie nouă

„În ultimii trei ani mi-am diversificat interesele matematice. Împreună cu Jean Bourgain am dezvoltat o teorie nouă, care decuplează eficient semnale cu frecvențe diferite. Teoria și-a găsit aplicații surprinzătoare în probleme dificile din Ecuații Diferențiale și Teoria Numerelor. De exemplu, foarte recent, împreună cu Jean Bourgain și Larry Guth, am reușit să rezolvăm o conjectură (n. red.: părere bazată pe ipoteze sau pe presupuneri; prezumție, supoziție) veche de mai bine de jumătate de secol, faimoasa Teoremă de Medie a lui Vinogradov. Rezultatul are multe implicații profunde. Una dintre ele este că estimează eficient numărul de reprezentări ale oricărui întreg ca sumă de puteri (pătrate, cuburi etc). O teoremă veche a lui Lagrange arată că orice întreg pozitiv se poate scrie ca sumă de patru pătrate. De exemplu, 62 se poate scrie ca 12 + 32 + 42 + 62 . Dacă pătratul se înlocuiește cu o putere mai mare, problema devine mult mai dificilă, iar aici munca noastră aduce progres.

Închei cu o mică reflecție asupra rolului matematicii recreative, în a carei categorie se încadrează cam tot ce am făcut, începând din vremea olimpiadelor până chiar acum. Rezolvarea de probleme joacă un rol crucial în dezvoltarea unei gândiri riguroase, analitice, iar olimpiadele au fost și vor fi un instrument esențial în promovarea filozofiei asteia. Merită spus că un exercițiu bine rezolvat, sau chiar o teoremă dificilă cu impact profund pentru matematica mare, nu va salva vieți imediat, în același fel în care a făcut-o – să zicem – descoperirea penicilinei. Impactul unei descoperiri matematice în societate devine vizibil după mult mai multă vreme. Asta se datorează în bună măsură faptului că matematica se dezvoltă mult mai rapid ca alte discipline și explorează tărâmuri abstracte mult înainte ca abstractul să-și găsească corespondența în realitate.

Progresul rapid al matematicii se datorează, în bună măsură, faptului că nu depinde de experiment, ca fizica, și nu e polarizată și subiectivă, ca științele umaniste. Singurele limitări ale matematicii sunt rigorile auto-impuse. O demonstrație e corectă doar dacă nu violează axiomele, independent de experimente, contextul istoric sau geografic. Impactul matematicii în istoria umanității rămâne unul colosal. Piramidele, teoria relativității a lui Einstein, calculatorul și multe altele nu ar fi fost posibile fără ea. Eu am decis să continui să fac matematica recreativă, fără să vizez aplicații imediate în viața de zi cu zi. O vorbă de duh pe care o împărtășesc mulți e că dacă știi matematică poți face aproape orice în viață. Privind în urmă, sunt îndatorat tuturor celor care mi-au influențat călătoria matematică și mândru că am pornit pe un drum așa de interesant”.

Despre România

„Mi-e dor de țară din ziua când mă reîntorc în America. Vin în România în fiecare an, petrec câteva zile în Peștișu Mare, unde locuiește tata. Cei mai apropiați prieteni sunt încă în România.”

8 răspunsuri

  1. evaldor_cons@yahoo.com' Dorina Szabo spune:

    Felicitari Ciprian, suntem mandri de tine!!!!

  2. radu31asr@yahoo.com' Radu Budae spune:

    Felicitări, Cipry!!!

  3. monicasos25@rocketmail.c' Zudor Monica spune:

    Felitarii Cipri sunt mândră de tine mult succes in continuare.

  4. valentina.szilagyi@yahoo.com' Valentina Szilagyi spune:

    Dear Ciprian, I want to ask you daca esti fiul prietenilo mei Demeter(ingineri) care au locuit langa cantina restaurant Hunedoara ?

  5. Ma bucur pentru tine. Felicitari!

  6. moldovansica5627@gmail.com' Vasile Moldovan spune:

    Felicitări Ciprian!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus