Aurel Bold a fost numit în funcție de către fostul primar Viorel Arion, fiind un apropiat al acestuia.

Directorul Grădinii Zoologice din Hunedoara, Aurel Bold, și-a înaintat astăzi demisia din funcție. Anunțul vine după ce primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, i-a cerut lui Aurel Bold să demisioneze din funcție.

Un control efectuat de inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare Hunedoara la Grădina Zoologică a dus la oprirea funcţionării zoo-parcului şi la amendarea adminstraţiei acestuia, a informat Direcţia Sanitar -Veterinară Hunedoara, la jumătatea acestei luni.

În urma unei reclamaţii privind condiţiile de întreţinere şi bunăstare a animalelor, Grădina Zoologică din Hunedoara a fost închisă, iar sancţiunea aplicată administraţiei, de către DSV Hunedoara, se ridică la 48.500 de lei. Grădina Zoologică are autorizaţii de funcţionare, dar nu a respectat normele de igienă şi îngrijire în care sunt ţinute animalele. După ce spaţiile animalelor vor fi curăţate, se va proceda la un nou control şi abia apoi, după expirarea perioadei de 30 de zile până la mijlocul lunii iulie, grădina va putea fi redeschisă, dacă va îndeplini condițiile impuse de către DSV.

De asemenea, un angajat al zoo-parcului din Hunedoara a fost pus sub învinuire, după ce a fost reclamat că ar fi participat la uciderea a trei căprioare, donate de localnici grădinii zoologice. Tânărul a fost acuzat că a sacrificat pe ascuns trei căpriori pe care două persoane din Rapoltu Mare i le-au încredinţat pentru a fi aduse la Grădina Zoologică din Hunedoara.

2 răspunsuri

  1. lucihd2005@yahoo.com' Rudaci Lucica spune:

    Era ultimul din cloaca Boldor,Purcar , Bold care au ajutat administratorii asociatiilor de proprietari sa-i fure pe cetateni. Probabil nu gratuit.

  2. Poate apar si crva acuzatii…ca nu cred ca e curat ca lacrima..si sa plateasca ptr delapidarea banilor si ptr conditiile in care au tinut animalele acelea .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus