Fostul deputat de Hunedoara, Dan Radu Rușanu a fost trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție pentru fapte de corupție.

Dan Radu Rușanu, fost șef al Autorității de Supraveghere Financiară, va fi judecat pentru săvârșirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, influenţarea declaraţiilor, aflate în concurs real, favorizarea făptuitorului în formă continuată, folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite, informează stiripesurse.ro.

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a următorilor inculpaţi:

CARABULEA ILIE, proprietar al firmelor S.C. ATLASSIB S.R.L. și S.C. TRANSCAR S.R.L. (societăți prin intermediul cărora deține și controlează în mod indirect societatea de asigurări S.C. CARPATICA ASIG S.A.), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă (două infracţiuni), dare de mită (două infracţiuni), folosirea în orice mod de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în scopul obţinerii pentru sine de foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, instigare la uz de fals;

MÎRZAC MARIAN, fost director general al S.C. CARPATICA ASIG S.A., la data faptelor membru neexecutiv în cadrul conducerii Autorităţii de Supraveghere Financiară, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, luare de mită (două infracţiuni), trafic de influenţă (două infracţiuni), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (3 acte materiale), abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit, instigare la abuz în serviciu contra intereselor publice,care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit;

RUŞANU RADU DAN, la data faptelor preşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, influenţarea declaraţiilor (11 infracţiuni), aflate în concurs real, favorizarea făptuitorului, în formă continuată (39 acte materiale), folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite.

De asemenea, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a următorilor inculpaţi:

MUSTĂŢEA RADU, la data faptelor membru în Consiliul de Administraţie al S.C. CARPATICA ASIG S.A.,iar ulterior și preşedinte al Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (faţă de care s-a dispus şi este în vigoare măsura preventivă a controlului judiciar), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la dare de mită (două infracţiuni), complicitate la luare de mită (două infracţiuni), complicitate la cumpărare de influenţă (două infracţiuni), complicitate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, uz de fals;

RUSU ELENA, membru în conducerea S.C. CARPATICA ASIG S.A, (faţă de care s-a dispus şi este în vigoare măsura preventivă a controlului judiciar) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, complicitate la dare de mită, complicitate la luare de mită şi complicitate la cumpărare de influenţă, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată (2 infracţiuni);

CRUDU INA-ANA, la data faptelor director general la S.C. CARPATICA ASIG S.A, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la dare de mită, complicitate la cumpărare de influenţă,

CHIŢOIU LAURA ELENA, la data faptelor director al Direcției Avizări din cadrul Autorității pentru Supraveghere Financiară (A.S.F) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu contra intereselor publice contra intereselor publice, care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit,

OPRIŞ IOAN, expert tehnic auto în cadrul Biroului de expertize locale de pe lângă Tribunalul Sibiu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi fals în înscrisuri sub semnătură privată,

VINEREANU IOAN DACIAN, persoană din anturajul lui Mustăţea Radu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la dare de mită, complicitate la cumpărare de influenţă, complicate la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii în vederea obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, în formă continuată (2 acte materiale)

CĂLIN GEORGEL, la data faptelor secretar general al A.S.F sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi abuz în serviciu contra intereselor publice, contra intereselor publice,care a avut ca urmare obţinerea pentru sine sau pentru altul a unui folos necuvenit

MOLDOVEANU CORNELIU SILVIU, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară – conducătorul Sectorului Asigurări, la data faptelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite,

ODOBESCU DAN, avocat suspendat de drept în cadrul Baroului Bucureşti și proprietar al unei societăți de asigurări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la folosirea influenţei de către o persoană care îndeplineşte o funcţie de conducere în cadrul unei persane juridice fără scop patrimonial, în scopul obţinerii pentru altul de foloase necuvenite

S.C. CARPATICA ASIG S.A., sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de cumpărare de influenţă (două infracţiuni) şi dare de mită (două infracţiuni)

Ca-n filme. „Martori amenințați” în dosarul lui Rușanu

Procurorii DNA au acordat statutul de „martori ameninţaţi” celor trei angajaţi ASF care au acceptat să dea declaraţii privind activitatea lui Dan Radu Ruşanu la ASF. De asemenea DNA a realizat interceptări în baza unui mandat de siguranţă naţională pentru a strânge cât mai multe probe în acest caz. Dovezile arată că Ruşanu conducea cu o mână de fier ASF-ul, unde se înconjurase de apropiaţi, oameni de încredere, care îi îndeplineau ordinele fără drept de apel.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În anul 2012, S.C. CARPATICA ASIG S.A., companie specializată în emiterea de poliţe de asigurări, în ponderea cărora, cel mai mare procent îl aveau asigurările tip R.C.A., avea o situaţie financiară precară şi necesita o infuzie de capital de circa 11.000.000 euro. Începând cu mai 2013, Carabulea Ilie împreună cu inculpaţii Mustăţea Radu și Mîrzac Marian au constituit un grup infracţional organizat, în scopul săvârşirii unor infracţiuni prin care se urmărea protejarea intereselor financiare ale S.C. CARPATICA ASIG S.A.

Carabulea Ilie (persoana care deține indirect și controlează societatea de asigurări) l-a promovat, susţinut şi cointeresat financiar, în mod constant pe fostul director Mîrzac Marian (care a ocupat această funcţie la S.C. CARPATICA ASIG S.A în perioada 16.05.2012 – 23.04.2013), pentru a fi ales în conducerea A.S.F. Din poziţia de membru neexecutiv în cadrul conducerii A.S.F., ocupată cu începere din data de 24 aprilie 2013, Mîrzac Marian a făcut demersuri pentru a asigura protecţia S.C. CARPATICA ASIG S.A. și pentru a evita suspendarea autorizaţiei de funcţionare de pe piața asigurărilor din România, până la remedierea deficienţelor.

Ca intermediar în relaţia dintre Carabulea Ilie şi Mîrzac Marian a fost desemnat Mustăţea Radu, membru în consiliul de administraţie al S.C. CARPATICA ASIG S.A, având rolul de a comunica rezultatele demersurilor infracţionale ale lui Mîrzac Marian, precum și informaţii confidenţiale obţinute de la acesta din urmă.

Gruparea respectivă a fost sprijinită de Ruşanu Radu Dan, preşedintele ASF, precum şi de alte persoane din conducerea ASF, respectiv inculpaţii Călin Georgel, Chiţoiu Laura Elena Şi Moldoveanu Corneliu Silviu și Odobescu Dan.

La rândul lor, inculpații Crudu Ina-Ana, Rusu Elena, angajaţi la S.C. CARPATICA ASIG S.A., precum şi Vinereanu Ioan Dacian au aderat sau au sprijinit gruparea infracţională constituită.

Constituirea grupului infracţional organizat şi funcţionarea lui s-a făcut, în timp, fiecare membru având atribuţii specifice, bine determinate şi specializate, în raport de problemele financiare întâmpinare de S.C. CARPATICA ASIG S.A.

Astfel, inculpatul Mîrzac Marian şi, ulterior, inculpata Crudu Ina-Ana, au fost propuşi şi numiţi director general la S.C. CARPATICA ASIG S.A., urmărindu-se în acest scop mărirea libertăţii de mişcare a inculpatului Mustăţea Radu, prin înlăturarea, din conducerea societăţii de asigurări a altor persoane care nu erau dispuse să adere la practicile infracţionale.

Concret, în schimbul protecției oferite de Mîrzac Marian societății de asigurări S.C. CARPATICA ASIG S.A, Carabulea Ilie cu sprijinul lui Mustăţea Radu, Rusu Elena, Vinereanu Ioan-Dacian şi Crudu Ina-Ana, a dispus, în perioada 25 mai – 10 iunie 2013, ca un autoturism marca Audi A8, având valoarea de catalog de 81.370 euro, să îi fie vândut la un preț subevaluat lui Mîrzac Marian, cu plata în 40 de rate sub disimularea unei tranzacții de vânzare-cumpărare între acesta și societatea de asigurări, iar la 26 august 2013, i-a remis lui Mîrzac Marian suma de 8.937,5 euro (39.141 lei), sumă disimulată în modalitatea acordării unei prime, fără acoperire contractuală.

Pentru a da o aparenţă de legalitate cu privire la valoarea de înstrăinare a autoturismului Audi A8, mult diminuată, la solicitarea lui Mîrzac Marian şi Carabulea Ilie, inculpatul Opriş Ioan (acţionând în calitate de expert în cadrul Biroului Local de Expertize Judiciare de pe lângă Tribunalul Sibiu) a întocmit un raport de evaluare în cuprinsul căruia a menţionat date neconforme realităţii, cu privire la anul fabricaţiei (2001 în loc de 2011) şi existența unor defecte/avarii (care în realitate nu existau), stabilind valoarea autoturismului la preţul subevaluat de 31.000 de euro.

Urmărind acelaşi demers infracţional şi pentru a conferi tranzacţiei o falsă natură cutumiară, specifică companiilor private, prin care unui fost director i se înstrăinează autoturismul de serviciu la preţ preferenţial, inculpata Rusu Elena a dat dispoziţie directorului economic, în cursul primei săptămâni din luna iunie 2013, să întocmească, în fals, o factură fiscală şi o chitanţă care să ateste că inculpatul Mîrzac Marian a virat către S.C. CARPATICA ASIG S.A., în baza unui contract încheiat anterior datei de 22 mai 2013, o primă rată de 5.000 euro, dată la care ar fi avut loc şi întocmirea facturii susmenţionate. S-a procedat în acest mod pentru a preconstitui probe în cazul în care Mîrzac Marian ar fi fost acuzat de primirea de foloase necuvenite, prin atestarea faptului că, la data vânzării autoturismului acesta s-ar fi aflat încă în perioada de 30 zile, în interiorul căreia avea obligaţia să încheie orice raport cu societatea S.C. CARPATICA ASIG S.A (în condițiile în care acesta își încheiase activitatea la Carpatica la data de 23 aprilie 2013).

În schimbul acestor foloase necuvenite, Mîrzac Marian, în calitatea deja dobândită de membru neexecutiv în cadrul conducerii ASF, a acţionat în aşa fel încât, şi prin influenţarea altor funcţionari cu funcţii de conducere ori de execuție din cadrul ASF, nu şi-a exercitat funcţiile de supraveghere şi control, asigurând protecţie societăţii de asigurări S.C. CARPATICA ASIG S.A.. Rolul protector al lui Mîrzac Marian a constat în tergiversarea luării unor decizii de către conducerea ASF privind dispunerea unor controale asupra activităţii S.C. CARPATICA ASIG S.A., prin divulgarea tematicii şi a datei controalelor inopinate, prin influenţarea membrilor organismului de conducere al Autorităţii de Supraveghere Financiară cu privire la aprobarea concluziilor potenţialului control, precum şi prin orice altă modalitate prin care inculpatul Mîrzac Marian, în baza raporturilor colegiale sau de subordonare care existau între acesta şi funcţionarii ASF ar fi putut favoriza, pe căi ilicite, activitatea S.C. CARPATICA ASIG S.A.

Astfel, în zilele de 16 şi 23 septembrie 2013, Mîrzac Marian i-a transmis lui Carabulea Ilie, prin intermediul lui Vinereanu Ioan-Dacian, date confidenţiale privind hotărârile adoptate în cadrul consiliul de conducere al Autorităţii de Supraveghere Financiară, hotărâri prin care s-a dispus efectuarea unor controale inopinate la S.C. CARPATICA ASIG S.A., iar în data de 25 octombrie 2013, Mîrzac Marian a transmis lui CARABULEA ILIE, prin intermediul inculpatului Mustăţea Radu, date de aceeaşi natură.

Datele susmenţionate priveau devoalarea numelui membrilor echipei de control inopinat, tematica controalelor şi data când vor avea loc, astfel încât inculpatul Carabulea Ilie a fost pus în gardă şi a reuşit, prin măsurile dispuse, să ascundă echipei de control deficienţele existente în activitatea S.C. CARPATICA ASIG S.A. şi să sustragă controlului mai multe dosare de daune care conţineau nereguli urmărite în tematica de control a comisiei Autorităţii de Supraveghere Financiară, constituită în acest sens.

În cursul lunii iunie 2013, inculpatul Mîrzac Marian a intervenit pe lângă inculpata Chiţoiu Laura-Elena, director al Direcţiei Autorizări din cadrul ASF, pentru ca aceasta să promoveze, cu celeritate şi cu nerespectarea condiţiilor legale, autorizarea ocupării, de către inculpata Crudu Ina-Ana, a funcţiei de director general al S.C. CARPATICA ASIG S.A.

La solicitarea lui Mîrzac Marian, Chiţoiu Laura Elena a stabilit data evaluării în vederea autorizării lui Crudu Ina-Ana, în mod arbitrar, pentru data de 19 iunie 2013 şi nu a convocat, aşa cum era procedura, nici pe directorul Direcţiei Juridice şi nici pe directorul Direcţiei Control, pentru a face parte din comisia susmenţionată, temându-se de o posibilă avizare negativă din partea acestora.

Pentru a nu exista surprize cu privire la rezultatul evaluării, chiar dacă respectiva comisie, prin însăşi modalitatea de constituire, era una extrem de concesivă, deşi nelegală, inculpata Chiţoiu Laura Elena a convenit cu inculpatul MÎRZAC MARIAN ca înainte de încheierea evaluării acesta să intre „întâmplător” în biroul unde era întrunită comisia, iar prin prezenţa sa să contribuie suplimentar, ca factor de presiune, pentru luarea unei decizii favorabile în ceea ce o priveşte pe Crudu Ina-Ana.

Într-un alt context, la data de 1 august 2013, inculpatul Mîrzac Marian, folosindu-se de prerogativele funcţiei sale în cadrul ASF, i-a solicitat inculpatului Călin Georgel, secretar general al aceleiaşi instituţii, să sustragă un document transmis din greşeală către Autoritatea de Supraveghere Financiară de către o angajată a S.C. CARPATICA ASIG S.A. Documentul respectiv releva încălcări grave ale limitelor mandatului conferit inculpatului Mîrzac Marian, în perioada în care acesta deţinuse funcţia de director general la S.C. CARPATICA ASIG S.A., încălcări săvârşite cu ocazia încheierii unui contract privind comisioanele acordate unui broker de asigurări. În acelaşi context, Mîrzac Marian i-a cerut lui Călin Georgel să radieze din registrul electronic de intrări numărul de înregistrare al documentului respectiv transmis prin fax, în condiţiile în care acest document, dacă ar fi fost supus atenţiei conducerii ASF, risca să declanşeze un control automat asupra activităţii S.C. CARPATICA ASIG S.A. şi ar fi creat prejudicii grave de imagine inculpatului Mîrzac Marian.

În perioada 11-17 decembrie 2013, inculpatul Ruşanu Radu Dan a exercitat presiuni, în calitate de preşedinte al ASF, asupra mai multor societăţi de asigurări, urmărind şi reuşind impunerea lui Mustăţea Radu, membru al consiliului de administraţie al S.C. CARPATICA ASIG S.A., la conducerea Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (B.A.A.R.), asociaţie care administrează fondul la care contribuie toate societățile de asigurări din România, autorizate să practice asigurări de răspundere civilă auto obligatorii şi mandatate să elibereze documente de asigurare de răspunde civilă auto Carte verde. (Valoarea acestui fond se ridică la momentul de faţă la circa 15.000.000 euro).

Astfel, la solicitarea formulată de către inculpatul Mustăţea Radu, atât direct, cât şi indirect, prin intermediul inculpatului Mîrzac Marian, în intervalul 11-17 decembrie 2013, inculpatul RUŞANU RADU DAN „l-a mandatat” pe vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară – conducătorul Sectorului Asigurări, Moldoveanu Corneliu Silviu, să contacteze asiguratorii din România, cu drept de vot, pentru a-i determina ca la alegerile din 19 decembrie 2013, aceştia să îi dea voturile lui Mustăţea Radu, în detrimentul contracandidatului său.

În data de 16 decembrie 2013, conformându-se acestei solicitări, Moldoveanu Corneliu Silviu i-a cerut lui Odobescu Dan, avocat suspendat de drept în cadrul Baroului Bucureşti și proprietar al unei societăți de asigurări, să intervină pe lângă diverşi asiguratori, astfel încât să le schimbe intenția de vot în favoarea lui Mustăţea Radu. În baza acestei înţelegeri infracţionale, Odobescu Dan s-a angajat efectiv să determine persoanele împuternicite reprezentând 3 societăţi de asigurări să îl voteze pe Mustăţea Radu.

Ca urmare a acestei înţelegeri frauduloase, dar şi a influenţei exercitate de Ruşanu Radu Dan şi de Moldoveanu Corneliu Silviu, au fost deturnate şi direcţionate, în favoarea inculpatului Mustăţea Radu, un număr total de 91 voturi. Activitatea infracţională a condus la alegerea, ca preşedinte al BAAR, a inculpatului Mustăţea Radu, cu un număr total de voturi de 270 voturi, faţă de 139 voturi cât a obţinut contracandidatul său.

Începând cu data de 28 ianuarie 2014, inculpatul Ruşanu Radu Dan a impus, prin intermediul Direcţiei resurse umane din cadrul ASF, aflată în subordonarea nemijlocită a preşedintelui ASF, ca o parte semnificativă a salariaţilor A.S.F., martori şi potenţiali martori în prezenta cauză, să semneze angajamente de confidenţialitate. Acest lucru a fost impus de Ruşanu Radu Dan ulterior efectuării, în prezenta cauză, a unor percheziţii la cele trei sedii sau puncte de lucru ale A.S.F. din Bucureşti şi în contextul în care devenise notorie (ca urmare a comunicatelor oficiale ale Direcţiei Naţionale Anticorupţie, preluate substanţial în mass-media), punerea sub acuzare a inculpaţilor Chiţoiu Laura Elena, director Direcţia Avizări din cadrul A.S.F., Mîrzac Marian, membru neexecutiv în cadrul Consiliului A.S.F., şi Călin Georgel, secretar general al A.S.F., sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni de corupţie şi a unor infracţiuni de serviciu, în legătură cu activitatea S.C. CARPATICA ASIG S.A. În conformitate cu aceste angajamente, angajaţii A.S.F. erau obligaţi să respecte o procedură de furnizare a informaţiilor cu caracter confidenţial, urmând ca informaţiile deţinute, de interes pentru o procedură judiciară, solicitate prin dispoziţia procurorului sau a instanţelor, să poată fi transmise numai după obţinerea acordului scris al preşedintelui A.S.F. Astfel, în intervalul 28 – 31 ianuarie 2014, au fost luate un număr de 39 de angajamente de acest tip, unui număr de 39 de angajaţi A.S.F., iar începând cu data de 1 februarie 2014 au fost luate alte 11 asemenea angajamente unui număr de 11 salariaţi. Conform acestor angajamente, divulgarea unor date organelor de urmărire penală sau instanţei de judecată fără aprobarea preşedintelui A.S.F., putea fi sancţionată cu desfacerea contractului de muncă, constituind abatere disciplinară.

Cu privire la alte fapte presupus a fi fost săvârșite de membrii grupării infracționale menționate, cauza a fost disjunsă în vederea continuării cercetărilor.

Cu privire la CIRIPAN GEORGE CĂTĂLIN şi TUDOR DANIEL GEORGE, care au avut calitatea de suspecţi în cauză, urmează a se dispune clasarea cauzei, întrucât probele administrate nu au creat certitudinea că au săvârşit infracţiunile reţinute.

Pe parcursul desfăşurării urmăririi penale, s-a dispus aplicarea sechestrului asigurător asupra sumei de 8.937,5 euro, ridicată de la inculpatul Mîrzac Marian, precum și instituirea sechestrului asigurator, până la concurenţa sumei de 81.370 euro, asupra autoturismului marca AUDI A8, aparţinând aceluiași inculpat.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Curtea de Apel Bucureşti.

Dan Radu Rușanu, din nou în cătușe! Șeful ASF își va petrece următoarele 30 de zile în arestul Poliției!

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, fostul parlamentar liberal de Hunedoara, Dan Radu Rușanu, își va petrece următoarele 30 de zile în arest. Curtea de Apel București a admis recursul formulat de procurorii DNA la sentința pronunțată de Tribunalul București. Lui Rușanu i s-a făcut rău în sala de judecată

Știre în curs de actualizare.

Un răspuns

  1. AM POSTAT PE FACEBOOK ,PAREREA MEA DESPRE CEL MAI MARE INTERLOP AL JUD. HUNEDOARA, PE LOCUL 2 CRED CA- IL OCUPA VIOREL.V EZI CONSTRUCTIA DE PE B-DUL CORVIN .DUPA MULTI ANI PRIN ABUZ SI INFLUENTA A REUSIT SA INSCRIE IN CF CONSTRUCTIA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus