Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) (ales la 12 septembrie 2007), Daniel (pe numele de mirean Dan Ilie Ciobotea), împlineşte, în 22 iulie 2019, 68 de ani. Sărbătoarea oficială este însă în ziua de 30 septembrie a fiecărui an, data întronizării sale în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007).

S-a născut la data de 22 iulie 1951, în satul Dobreşti, comuna Bara, judeţul Timiş, ca al treilea copil în familia învăţătorului Alexie şi Stela Ciobotea. Şcoala primară a urmat-o în satul natal (1958-1962), Dobreşti, iar gimnaziul în localitatea Lăpuşnic, judeţul Timiş, între 1962-1966. În anul 1966, începe cursurile liceale în oraşul Buziaş, pe care le continuă în municipiul Lugoj, la Liceul “Coriolan Brediceanu”, între anii 1967-1970.

Este absolvent al Institutului Teologic Universitar din Sibiu (1970-1974), unde obţine diploma de licenţă în teologie (Noul Testament). În perioada 1974-1976, frecventează cursurile de doctorat la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti; îşi continuă studiile în străinătate: doi ani la Facultatea de Teologie Protestantă a Universităţii de Ştiinţe Umane din Strasbourg (Franţa) şi doi ani la Universitatea Albert Ludwig din Freiburg im Breisgau, Facultatea de Teologie Catolică (Germania). La 15 iunie 1979, îşi susţine teza de doctorat la Facultatea de Teologie Protestantă din Strasbourg. Teza a primit calificativul maxim, devenind astfel doctor al Universităţii din Strasbourg.

O formă lărgită a acestei teze a fost susţinută la 31 octombrie 1980, la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, sub titlu: “Teologie şi spiritualitate creştină. Raportul dintre ele şi situaţia actuală”. A fost declarat doctor în teologie ortodoxă, de asemenea, cu calificativul maxim.

Din anul 1980, a activat ca lector la Institutul Ecumenic de la Bossey – Elveţia.

În 1987, intră în viaţa monahală la Mănăstirea Sihăstria cu numele Daniel, avându-l ca naş de călugărie pe arhimandritul Ilie Cleopa. Este hirotonit ierodiacon la 14 august 1987 şi ieromonah la 15 august 1987. În 1988, este hirotesit protosinghel şi numit consilier patriarhal, director al Sectorului “Teologie Contemporană şi Dialog Ecumenic”. În acelaşi an, devine conferenţiar la Catedra de Misiune Creştină a Institutului Teologic Universitar Ortodox din Bucureşti.

Este ales episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, cu titlul de Lugojanul, şi este hirotonit arhiereu la 4 martie 1990.

În iunie 1990, este ales mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, iar la 1 iulie 1990 este înscăunat ca arhiepiscop al Iaşilor şi mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În calitatea de mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a desfăşurat o bogată activitate pastoral-misionară, culturală şi social-filantropică, în perioada 1990-2008.

În Arhiepiscopia Iaşilor a susţinut programul “Nici un sat fără biserică şi casă parohială”. A înfiinţat peste 300 de parohii, 40 de mănăstiri şi schituri, 5 protopopiate şi a iniţiat şi a susţinut construirea a peste 250 de biserici noi.

După trecerea la cele veşnice a patriarhului Teoctist, la 30 iulie 2007, mitropolitul Daniel al Moldovei a asigurat locotenenţa până la alegerea noului patriarh. Mitropolitul Moldovei, Daniel, a fost desemnat pentru a candida pentru funcţia de patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, alături de Bartolomeu Anania, mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi de episcopul de Harghita şi Covasna, Ioan, în cadrul şedinţei Sfântului Sinod, desfăşurată la 12 septembrie 2007. În aceeaşi zi, Colegiul Electoral Bisericesc a ales cel de-al şaselea patriarh al BOR, în persoana mitropolitului Moldovei şi Bucovinei, Daniel Ciobotea, în al doilea tur de scrutin, cu 95 de voturi. A fost întronizat la 30 septembrie 2007.

Patriarhul Daniel susţine extinderea proiectelor deja începute, cum a fost Trinitas, la care, alături de postul de radio, s-au adăugat un post de televiziune şi o agenţie de presă, toate alcătuind Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, sau prin imprimarea unui ritm dinamic atât lucrării pastoral-misionare a Bisericii, dar şi pe plan administrativ.

Proiectul Catedralei Mântuirii Neamului iniţiat de primul patriarh al BOR, Miron Cristea, şi susţinut de patriarhul Teoctist a fost preluat şi de actualul patriarh Daniel. După multe tergiversări privind în principal locul unde urma să fie amplasată construcţia, la 29 noiembrie 2007, în apropierea Palatului Parlamentului, patriarhul Daniel a  pus piatra de temelie pentru Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională.

În 2010 au început lucrările de construcţie şi la 25 noiembrie 2018 a avut loc slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale, în prezenţa patriarhului ecumenic, Bartolomeu, a mitropolitului de Patra, Hrisostom, şi a membrilor Sfântului Sinod al BOR. Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, şi-a exprimat atunci speranţa ca peste trei ani să fie sfinţită şi pictura în mozaic a Catedralei Mântuirii Neamului.

Patriarhul Daniel a fost decorat de către preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Cruce, la 30 septembrie 2007, data la care a fost întronizat în scaunul patriarhal de la Bucureşti. Este membru de onoare al Academiei Române (19 decembrie 2007). A primit titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi din ţară şi din străinătate. A fost distins cu Ordinul Sfinţii Chiril şi Metodiu, cea mai înaltă distincţie bisericească cehă, Most – Cehia (9 octombrie 2011), de asemenea, cu Ordinul Crucea Sfântului Apostol Marcu în grad de Mare Cruce, cea mai înaltă distincţie a Patriarhiei Alexandriei, Bucureşti (28 octombrie 2011).

sursa: agerpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus