Unul dintre ei a fost reținut

În urma activităților desfășurate, poliţiştii Biroului Investigații Criminale Deva au reuşit depistarea a doi minori, unul în vârstă de 17 ani, din municipiul Hunedoara şi altul de 15 ani, din Deva, bănuiţi de comiterea infracţiunilor de furt în scop de folosință, distrugere și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Poliţiştii au stabilit că cei doi, în data de 29.11.2021, în jurul orei 05:20, au răvășit interiorul unui autoturism (care era neasigurat și cu cheile în contact) parcat pe o stradă din Deva,  fără să sustragă, însă, bunuri sau valori.

Profitând de ocazie, unul dintre cei doi a urcat la volan şi a condus autoturismul aproximativ 10 metri, după care a abandonat maşina.

La aceeaşi dată, cei doi au pătruns în interiorul unui alt autoturism, parcat pe strada Lăstun, din municipiul Deva, răvășind interiorul maşinii, fără a sustrage, însă,  bunuri sau valori.

De asemenea, în data 03.11.2021 un bărbat a parcat un autoturism pe un bulevard din municipiul Deva (autoturismul a fost lăsat neasigurat și cu cheia de rezervă în interior), iar la data de 30.11.2021, proprietarul  a constat faptul că autori neidentificați i-au sustras autoturismul. Maşina a fost însă recuperată (fiind abandonată pe raza municipiului Deva, având cauciucurile tăiate și cu cheia ruptă în contact), iar bănuiţi de comiterea faptei sunt tot cei doi minori.

În urma probatoriului administrat, în cursul zilei de ieri, minorul în vârstă de 17 ani a fost reținut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează a fi prezentat magistraţilor, în vederea luării măsurilor legale.

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii le  recomandă posesorilor de autoturisme să îşi ia măsuri de precauţie. 

     În acest sens ar fi utilă contactarea unor societăţi specializate în comercializarea şi instalarea de sisteme de alarmare – antifurt, pe autoturisme. Acesta sisteme, odată activate, descurajează posibilii infractori şi realizează siguranţa autoturismelor. De asemenea, se recomandă:

  • asigurarea autoturismelor prin încuierea uşilor;
  • a nu se lăsa în autoturism obiecte personale, şi nici cele ale autoturismului, pentru că acestea pot fi folosite de infractori;
  • proprietarii de autoturisme, atunci când părăsesc autoturismul, să nu lase la vedere, în interiorul acestora, obiecte de valoare care atrag interesul celor certaţi cu legea (genţi de voiaj, poşete, borsete, genţi tip “diplomat”, aparatură electronică, etc.);
  • autoturismele să fie parcate numai în locuri bine iluminate, de unde pot fi observate în permanenţă de către proprietari.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus