Doina Badea a debutat în anul 1960 pe scena Teatrului Muzical din Deva. A murit în urma cutremurului din 4 martie 1977

Căntăreaţa s-a prezentat la un concurs, la Deva, organizat în vara anului 1960. Directorul de atunci, Ion Preda, primise dezlegare de la partid să reorganizeze teatrul, care fusese închis timp de un an.

Aşa a ajuns la Deva Doina Badea, o tănără de 20 de ani, care absolvise în 1958 Şcoala Populară de Artă din Craiova. Doina Badea a debutat în anul 1960 pe scena Teatrului Muzical din Deva.

Tot atunci au fost angajaţi la Teatrul din Deva în jur de 100 de artişti. Printre ei s-a numărat şi Alexandru Dobondi, un instrumentist şi, mai apoi, compozitor, plecat și el în lumea celor drepți în urmă cu patru ani.

 „Am trecut printr-un examen foarte greu. Ion Preda, directorul teatrului, era un om foarte cumsecade, dar era un perfecţionist şi nu accepta orice. Voia să aibă cei mai buni artişti şi tocmai de aceea a considerat că trebuie să ne examineze la sânge. Au fost sute de candidaţi la acel concurs, iar la final au rămas aproximativ 100, printre care se numărau căteva soliste, balerine, actori şi instrumentişti”, işi aminteşte Alexandru Dobondi. Artiştii au fost angajaţi în data de 25 august 1960 la Teatrul Muzical din Deva. Printre ei – Doina Badea. „Preda i-a remarcat imediat vocea. Probabil, după ce a descoperit că Doina Badea avea o voce unică, a vrut ca aceasta să fie remarcată şi mai mult de public. De aceea i-a ales un nume de scenă exotic, botezănd-o Retta Marga (de la Margaretta). A fost cunoscută sub acest nume în primele două stagiuni, cât a stat la Deva. Apoi a început să-şi folosească numele real, pe care l-a făcut celebru în anii ce au urmat”, a povestit Dobondi în urmă cu câțiva ani.

După ce a trecut examenul la Teatrul Muzical din Deva, Doina Badea a împărţit alături de încă 11 fete un dormitor în clădirea Casinei Romane din Deva. „Se împrieteniseră toate. Doina era foarte retrasă şi tăcută, dar era prietena tuturor. Uneori nici nu înţelegeam cum de este atât de tăcută. Vorbea molcom, de aveai impresia că este ardeleancă de-a noastră, nu olteancă”, a spus Alexandru Dobondi. Seara, instrumentiştii repetau pentru spectacole. Dobondi spune că dintre toţi artiştii doar Doina Badea era singura care mergea la repetiţiile instrumentiştilor: „Se strecura în sală. Ne cerea voie să asiste la repetiţiile noastre. Uneori, după ce acestea luau sfârşit, ascultam un post american de jazz. Rămânea cu noi. Stătea cu noi de plăcere, dar se vedea că îşi dorea să înveţe cât mai mult. Vorbea rar, dar era un om pe care te puteai baza întotdeauna. A fost o colegă de aur. Ne împrieteniserăm. Eu şi viitoarea mea soţie eram atunci prieteni. Cănd era zi de leafă, Doina o ruga pe Kati, prietena mea, să mă lase să merg cu ea în oraş să îşi aleagă şi să îşi cumpere haine. Nici atunci nu vorbea prea mult. Parcă plutea mereu. Avea un soi de detaşare de lumea din jur, parcă trăia într-o lume doar a ei, doar de ea ştiută. Aveai impresia cănd te aflai în preajma ei că toate răutăţile lumii dispar. De altfel, nici nu cred că Doina a putut vreodată să supere sau să jignească pe cineva. În trei ani cât a stat la Deva nu îmi amintesc să fi intrat vreodată în conflict cu cineva. Era prea bună pentru lumea în care trăia”.

Încă de la începuturile carierei sale, Doina Badea promitea să ajungă o stea a muzicii uşoare româneşti. „Într-un spectacol, o solistă interpreta două-trei melodii. Pe atunci nu se permiteau bisurile. Sălile erau arhipline, iar ea pur şi simplu nu putea ieşi de pe scenă, atâtea aplauze primea”.

În perioada 1960-1963, cât a fost angajata Teatrului Muzical din Deva, Doina Badea a apărut în spectacolele: „Şarjele revistei”, „Pe treptele revistei”, „Vacanţa muzicală”, „Strada mare” etc.

Fostul său coleg a povestit că Doina Badea avea o voce unică: „Vocea ei era atât de amplă, de armonizată, încât celelalte soliste nu ar fi avut cum să intre în conflict cu ea. Nu puteau să existe rivalităţi între Doina Badea şi celelalte căntăreţe. Era imposibil! Pur şi simplu, cântând nu avea cum să greşească. Cu toate acestea, dacă nu ar fi plecat la Bucureşti, n-ar mai fi ajuns o cântăreaţă atât de mare. Existau răutăţi şi atunci în lumea artistică, indiferent de vocea extraordinară pe care o aveai, iar dacă rămâneai în provincie, acolo te îngropai!”.

Doina Badea era adesea protagonista unor întâmplări haioase Odată s-a împiedicat de cablul din scenă. Puţin a lipsit să nu se lovească la cap cu un reflector din spatele scenei. A fost salvată la timp. Altă dată a apucat-o teama şi a vrut să meargă pe jos de la Ucea spre Oraşul Victoria. Muncea foarte mult şi era o perfecţionistă, deşi chiar nu avea cum să greşească. Natura ii dăduse vocea aceea inegalabilă, fără cusur”. A fost o colegă extraordinar de bună şi de modestă. Era o fire simplă, o femeie cu mult bun-simţ. Nu avea aere, deşi ar fi putut face nazuri, gândindu-ne la vocea extraordinară pe care i-o dăduse Dumnezeu. Pe lângă aceasta avea şi o memorie muzicală nemaipomenită. Şi, cum îi stă bine unui artist, era un pic distrată, dar îi stătea bine. A fost Dalida a României, spun foștii săi colegi.

În anii 60, Puiu Maximilian şi Vasile Veselovschi colaborau cu Teatrul Muzical din Deva, pentru care au scris o serie de texte. Cei doi au remarcat vocea inegalabilă a Doinei Badea şi au insistat ca aceasta să îi urmeze la Bucureşti. În anul 1963 pleacă de la Deva şi devine angajata Teatrului „Constantin Tănase”.

„Ne dădeam seama că o pierdem. Avea deja un succes uriaş şi era cunoscută în toată ţara. Ne gândeam că era spre binele ei să plece la Bucureşti, deşi la vremea respectivă teatrul din Deva nu era cu nimic mai jos decât cele din Capitală. Plecam prin ţară în turnee care durau câteva luni. Se gândea şi ea că a venit totuşi momentul să se mute în Capitală. Am pierdut atunci una dintre cele mai bune colege pe care le-am avut vreodată. Până la moartea sa, în 1977, s-a mai întors la Deva de câteva ori în spectacole”, a povestit Alexandru Dobondi.

Doina Badea a venit pentru ultima oară în judeţul Hunedoara în vara anului 1976. Alexandru Dobondi şi-a amintit de ultima întâlnire cu celebra cântăreaţă:

„A avut un spectacol la Deva într-o zi foarte capricioasă de vară. În ziua aceea a plouat, a ieşit soarele, a tunat, iar a dat o rafală de ploaie, după care iar a ieşit soarele. Am plecat cu soţia mea la spectacol. După acesta, eu şi soţia mea, împreună cu Doina, am ieşit pe stradă să ne plimbăm. Soţia mea chiar i-a spus că firea ei seamănă foarte bine cu vremea din acea zi. Îmi amintesc că i-a dat dreptate râzând. Apoi, au dansat împreună pe stradă. Era fericită şi împlinită. A doua zi avea spectacol la Hunedoara. Am mers s-o vedem din nou. A fost ultima oară cănd ne-am întâlnit. Apoi a venit acel 4 martie sumbru, iar Doina a pierit împreună cu toată familia sa. A lăsat un gol imens în sufletele celor care au cunoscut-o. Astăzi, dacă ar fi trăit, Doina Badea ar fi fost in continuare o mare vedetă, iar repertoriul său ar fi fost unul modern”.

Compozitorul Adalbert Winkler (unchiul europarlamentarului Iuliu Winkler) i-a compus Doinei Badea melodia „Se întorc vapoarele”.

Fiica compozitorului, Adriana Winkler, și-a amintit de ce a decis tatăl său să scrie acea melodie pentru Doina Badea:

„Tata spunea că o asemenea melodie nu se potrivea decât pentru vocea Doinei Badea. Tata a apreciat-o şi a considerat că de departe avea vocea cea mai bună şi cea mai mare din muzica uşoară românească. Îmi amintesc că venea la noi în casă şi lucra mult cu tatăl meu. Era o persoană jovială, iar pentru un copil de 12 ani aceasta era cea mai simpatică fiinţă pe care o întâlnise”.

Adriana Winkler, astăzi muzician, spune că melodia „Se întorc vapoarele”, scrisă de tatăl său şi interpretată de Doina Badea, a devenit subiect de anecdotă în familia sa:

„Când l-am prezentat pe soţul meu pentru prima oară familiei mele, melodia compusă de tata devenise un şlagăr, transmis atât la radio, cât şi la televiziune chiar de câteva ori pe zi. Cum era şi normal, la întâlnire, discuţia a ajuns şi la muzica uşoară românească. Atunci prietenul meu a spus: „E o melodie – „Se întorc vapoarele”. Nu ştiu cine o fi scris-o, dar e pe toate gardurile!”. Am schimbat câteva priviri cu tata, după care am izbucnit în râs. Astăzi nici tata nu mai este şi, de fiecare dată când ne amintim de acea întâmplare, în minte ne vin atât tata, cât şi Doina Badea, care a interpretat extraordinar acea melodie. Îmi amintesc, de asemenea, că tatăl meu a aflat a doua zi după cutremur că Doina Badea nu mai este. Ţin minte că a fost foarte afectat de dispariţia ei”.

Sursa foto: i.ytimg.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus