Soția Elisabeta, împreună cu copiii și familiile, se despart îndurerați de Petrisor Ciorobea, sufletul care a fost soț și tată, după o grea și îndelungată suferință. Cei care doresc îl pot conduce pe ultimul drum, duminică, la ora 13, în localitatea Dobra.

Scriitorul Petrișor Ciorobea s-a născut la 28 august 1947, în comuna Vălişoara, jud. Hunedoara. După absolvirea cursurilor Liceului „Decebal” din Deva, a fost student al Facultăţii de Filologie a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj pe care a absolvit-o în anul 1970, devenind profesor de limba şi literatura română şi franceză. A fost profesor, apoi metodist la Centrul de Îndrumare a Creaţiei Populare, inspector de învăţământ, director al Centrului de Librării Deva, instructor la Casa Corpului Didactic Deva, inspector de specialitate la Filiala de Cruce Roşie Hunedoara, consilier la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Hunedoara.

Debutul publicistic – în anul 1969, în revista studenţească „Echinox”, din Cluj-Napoca. Editorial, a debutat în 1980 cu o carte de spionaj, Misiunea Foka, scrisă în colaborare cu Augustin Guran. Primele volume pe care le-a scris au fost poliţiste: Capcană pentru un spion, Fotografii periculoase. În 1997 a publicat romanul realist-fantastic Casarabassa, urmat de Estudiantina vals și 9 fabule.

A realizat o traducere în limba spaniolă a unor poeme de Lucian Blaga, A desfășurat o susţinută activitate publicistică, dar și în presă. În anul 2002, a primit Diploma de excelenţă în cultură. A colaborat la cele mai importante reviste literare din țară.

Dumnezeu să-l odihnească!

Un răspuns

  1. Sicatina58@gmail.com' FORTU SAFTICA spune:

    DUMNEZEU sa-l odihnească în pace. UN OM MINUNAT!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus