Judeţul Hunedoara are nevoie de fonduri pentru continuarea investiţiilor ca de aer. Oamenii aşteaptă de ani de zile finalizarea proiectului barajului de la Mihăileni, proiectul domeniului schiabil din Valea Jiului se află în impas, autostradă avem doar pe jumătate, drumurile sunt cum sunt, Complexul Energetic îşi caută încă drumul pe piaţa energiei, iar lista lungă poate continua.
Membrii Guvernului, ca de obicei, dau buzna în judeţ numai în campaniile electorale. De fiecare dată, vin cu tolba plină de promisiuni şi punctează la capitolul imagine cu cinism şi fără prea multe remuşcări. Aduc cu ei vorbe alese, zâmbete largi şi priviri care inspiră încredere, dar, în fond, vin doar să susţină diverse candidaturi.
Ultima dată când prin judeţ a fost reperat un picior de ministru s-a întâmplat în campania pentru alegerile europarlamentare. La prezidenţiale, istoria se repetă. În ultima săptămână, în judeţ au ajuns nu mai puţin de 5 miniştri din Guvernul condus de Victor Ponta, candidatul social-democrat la prezidenţiale.
„Toţi miniştri Guvernului sunt în campanie electorală”, spune nevinovată Natalia Intotero, deputat PSD În Parlamentul României.
Aşa şi este. Miniştri nu au venit cu fonduri sau cu proiecte… Am înţeles că de guvernat nu mai guvernează nimeni. Am înţeles şi că Ponta a transformat Guvernul în maşinărie de propagandă plătită din bani publici. Ce nu am înţeles e liniştea cu care românii înghit această situaţie invocând acel „lasă că şi ăilalţi au făcut la fel!” Corect! Aşa au procedat toţi, dar oare nu e cazul ca după 25 de ani de democraţie să avem pretenţii mai mari?
Nu aţi vrea, domnilor guvernanţi, să ne scutiţi cu vizitele voastre electorale şi, în schimb, să vă faceţi datoria faţă de locuitorii acestui judeţ?
Ultimele comentarii