Miercuri, la Tribunalul Hunedoara, are loc un nou termen.

Miercuri, la Tribunalul Hunedoara, are loc cel de-al șaptelea termen în dosarul în care fostul viceprimar al Hunedoarei, Robert Dan, fosta sa soție, Alexandra Coșereanu și fostul secretar al municipiului Hunedoara, Aurel Rață Bugnariu, sunt trimiși în judecată pentru fapte de corupție.

Acesta este cel de-al patrulea dosar în care fostul viceprimar al municipiului Hunedoara a fost trimis în judecată de DNA. Este vorba despre acuzații de abuz în serviciu și conflict de interese reclamate de procurorii DNA Alba Iulia care susțin că ar fi prelungit ilegal un contract de arendă încheiat între fosta sa soție și Primăria Hunedoara.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

„În perioada 2010-2012, inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela a întocmit în fals zece contracte de arendă prin contrafacerea semnăturilor unor persoane, pe care ulterior le-a depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Hunedoara, în vederea obținerii de subvenții pentru perioada menționată.

În aceeași perioadă, inculpata i-a determinat pe funcționarii Primăriei Hunedoara să emită mai multe adeverințe care atestau faptul că utilizează în mod legal suprafețele cuprinse în contractele de arendă false, aspect necunoscut de aceștia la momentul emiterii documentelor.

Valoarea fondurilor nerambursabile astfel obținute se ridică la suma de 186.773,62 lei.

În același sens, în cursul anului 2010, în baza unui contract de arendare, inculpata Coșăreanu Alexandrina-Petronela a solicitat acordarea subvenţiilor și pentru o parcelă în suprafață de 118,50 ha pășune, proprietatea municipiului Hunedoara.

Documentul respectiv, semnat cu încălcarea atribuțiilor de serviciu, de către inculpații Rață-Bugnariu Aurel și Căpâlnă Daniela Arieta, a fost încheiat fără a exista o Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Hunedoara și fără a se organiza o licitație publică în vederea atribuirii suprafeței respective în favoarea inculpatei Coșăreanu Alexandrina-Petronela.

Mai mult, contractul a fost încheiat cu titlu gratuit, fără ca între părți să se stabilească un preț, conform prevederilor legale, cauzându-se astfel o vătămare a intereselor legitime ale Primăriei Municipiului Hunedoara.

În aceleași condiții de nelegalitate, contractul menționat mai sus, a fost prelungit printr-un act adițional la data de 05 aprilie 2012, pe o perioadă de 5 ani, fiind semnat din partea Primăriei Municipiului Hunedoara, la rubrica “Arendator Primar”, de către inculpatul Dan Nicolae-Robert, soțul inculpatei Coșăreanu Alexandrina-Petronela.”

În proces, Consiliul Local Hunedoara și Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură s-au constituit părți civile.

Dosarul a fost instrumentat de DNA Alba Iulia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus