Completul de trei magistrați care judecă dosarul fostului șef al BCCO Alba Iulia vor decide de partea cui se află dreptatea.

După doi ani de la trimiterea în judecată a dosarului care ține cu sufletul la gură breasla polițiștilor și a magistraților, procesul comsairului șef Traian Berbeceanu se apropie de final. Joi, 30 iunie, judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție se vor pronunța pe fond în acest dosar.

Traian Berbeceanu: „Am încredere deplină în justiție”

Procesul în care Traian Berbeceanu este, în același timp, parte vătămată și inculpat, este unul de o complexitate rar întâlnită în practica judiciară. Cauza este rezultatul conexării a două dosare: unul instrumentat de procurorii DIICOT și altul instrumentat de DNA. Ambele au ajuns pe rolul instanței în aceeași zi.

În primul dosar, comisarul șef Traian Berbeceanu este acuzat de favorizarea unui grup infracțional. Dosarul a fost construit pe baza unor mărturii și probe care s-ar putea dovedi false întrucât, majoritatea martorilor care au fost folosiți în acest dosar, au afirmat în fața judecătorilor că au fost obligați să semneze declarații care să-l incrimineze pe Traian Berbeceanu. În acest proces au fost audiați peste 100 de martori: polițiști, procurori, ofițeri de informații, avocați, oameni de afaceri, dar și personaje din lumea interlopă.

În al doilea dosar, autorii primului dosar sunt acuzați de represiune nedreaptă, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și abuz în serviciu. Cu alte cuvinte, foștii procurori Ioan Mureșan și Nicolaie Cean, dar și ofițerul Alin Muntean, sunt acuzați că au pus la cale înlăturarea lui Traian Berbeceanu de la conducerea BCCO Alba Iulia, motiv pentru care i-au înscenat dosarul în care l-au reținut pe polițist. În octombrie 2013, Traian Berbeceanu a fost reținut și arestat după ce mascații au intrat în locuința sa din Deva.

CITEȘTE ȘI: Cum „l-au lucrat” procurorii și polițiștii pe comisarul șef Traian Berbeceanu

BERBECEANU, „lucrat” de cei care trebuiau să apere adevărul

„Ceea ce vedeți este cea mai mare mârșăvie!”, a spus în acea dimineață de octombrie Traian Berbeceanu. În aceeași zi, sistemul a fost zguduit din temelii de scrisoarea tulburătoare atribuită comisarului șef, în care erau descrise abuzuri și fapte de corupție din Poliție și DIICOT. Opinia publică avea să afle și varianta comisarului șef, care reclamase cu luni înainte faptele incriminate, la cel mai înalt nivel. Numai că rapoartele comisarului șef au rămas prin sertarele decidenților din MAI și DIICOT de la acea vreme.

Între timp, DNA a început propria anchetă împotriva celor care, potrivit procurorilor, au fabricat dosarul lui Traian Berbeceanu: procurorul șef al DIICOT Alba, Ioan Mureșan, polițistul Alin Muntean și procurorul Nicolaie Cean.

După 33 de zile de arest în care opinia publică s-a solidarizat în acțiuni de protest fără precedent (era pentru prima dată când simpli cetățeni și jurnaliști protestau în sprijinul unui polițist), Traian Berbeceanu a fost eliberat din arest și întâmpinat acasă, la Deva, ca un erou.

CITEȘTE ȘI: Dan Radu Rușanu către Traian Berbeceanu: „Ai două minute să părăsești biroul primarului sau, în două zile, ieși din Poliție!”

Obligat să semneze declaraţii împotriva lui Berbeceanu

Întreaga construcţie a dosarului împotriva comisarului şef Traian Berbeceanu s-a bazat pe declaraţiile luate lui Cristian Litera (fost bodyguard al omului de afaceri Alin Simota) de către fostul procurorul şef al DIICOT Alba Ioan Mureşan şi ofiţerul de poliţie Alin Munteanu. Toată construcţia dosarului a căzut însă după ce DNA a început anchetarea celor trei autori ai dosarului. În faţa procurorilor DNA, Cristian Litera a explicat în amănunt care au fost metodele prin care a fost determinat şi obligat să semneze declaraţiile împotriva şefului BCCO Alba Iulia.

În cele 5 ore de audieri, judecătorii au încercat să afle în amănunt cum au decurs audierile în care Cristian Litera a semnat declaraţii împotriva comisarului şef Traian Berbeceanu.

Litera l-a explicat judecătorilor cum a fost determinat şi obligat să dea respectivele declaraţii. Martorul a povestit cum cei trei anchetatori au folosit ca mijloc de presiune arestarea soţiei sale, Litera Simina, iar apoi promisiunea de eliberare a acesteia.

CITEȘTE ȘI: Dosarul BERBECEANU | PROCUROR, martor protejat

Martor-cheie: „Mi s-a sugerat să declar că Berbeceanu a luat mită bani și o mașină”

Unul din martorii cheie din dosar este Ovidiu Ioiescu (PERA). Potrivit declarației acestuia, anchetatorii lui Berbeceanu au construit un plan diabolic de denigrare a șefului BCCO Alba Iulia.

În fața procurorilor DNA, Ovidiu Ioiescu a relatat cum a fost audiat de polițistul care lucra la dosarul lui Traian Berbeceanu:„Muntean Alin mi-a pus întrebări legate de Berbeceanu, iar eu i-am spus că nu am ce să declar. Alin Muntean m-a întrebat dacă mi-e frică, i-am spus că mi-e un pic frică pentru că nici eu nu eram „uşă de biserică”, la care Muntean m-a întrebat: îl mai vezi pe Berbeceanu pe aici? ”

Martorul a relatat judecătorilor și ce sugestii primea de la anchetatorii care doreau să-l înfunde pe Traian Berbeceanu: „mi s-a sugerat să declar că Traian Berbeceanu a luat mită bani și o mașină sau că băga discordie între grupări pentru ca membrii acestora să se bată, el să-i aresteze și să fie avansat în grad”, a declarat Ovidiu Ioiescu. Martorul a declarat că lucrurile sugerate nu erau adevărate și că i s-a cerut cu consecvență să le susțină.

CITEȘTE ȘI: Cine a vrut reducerea la tăcere a lui Berbeceanu?

Mărturii-ȘOC în fața judecătorilor de la Curtea Supremă

Scaglione Cosimo, unul din martorii cheie din dosar a fost audiat prin videoconferinţă de către judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind în acest moment încarcerat în Penitenciarul Jilava.

Italianul a relatat în faţa procurorilor cum a fost „torturat psihic” de către procurorii DIICOT Alba Iulia pentru a obţine declaraţii împotriva fostului şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia. Scaglione Cosimo a mărturisit că a fost „ţinut în arest într-un beci timp de cinci zile”, timp în care a dormit pe beton. Martorul a declarat că a observat că procurorii DIICOT Alba „vroiau cu orice preţ să îl ţină pe Berbeceanu în puşcărie”. „Nu mi s-a părut normal, aia nu era justiţie”, a declarat Scaglione.

Martorul le-a povestit judecătorilor cum a fost „audiat ilegal”, fără traducător, cum s-a consemnat o declaraţie al cărei conţinut nu îl cunoştea şi care nu a fost tradusă.

Scaglione Cosimo a mai relatat cum i s-au făcut promisiuni de reducere a pedepsei la jumătate în schimbul unor declaraţii împotriva comisarului şef Traian Berbeceanu. (În realitate, promisiunile nu puteau fi onorate, martorul fiind condamnat definitiv pentru omor în Italia).

CITEȘTE ȘI: INTERVIU ÎN EXCLUSIVITATE! BERBECEANU – declarații incredibile după trimiterea în judecată

6 răspunsuri

  1. Acestui individ, pe care nu pot să-l numesc om, care mi-a distrus viața, cariera profesională și m-a transformat într-un infractor prin fabricare de probe, îi doresc ca faptele lui să fie calificate drept infracțiuni și să fie declarat vinovat la judecată. În ceea ce-l privește pe procurorul Mircea Adrian, a fost un simplu instrument în mâna lui Berbeceanu Traian, iar cei trei magistrați supremi iresponsabili Foitoș Marius-Dan, Ghena Mariana și Popa Rodica-Aida, care m-au condamnat la 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei, pentru fapte pe care nu le-am comis, le doresc să aibă sănătate, să fie apreciați și respectați la justa lor valoare. De 3 luni de zile aștept motivarea deciziei de condamnare în ceea ce mă privește, pentru a vedea ”probele concrete” care stau la baza acestei decizii de condamnare ”dincolo de orice îndoială rezonabilă”. Cei trei magistrați supremi tergiversează redactarea acesteia din motive știute numai de ei.

    DUMNEZEU SĂ LE DEA DUPĂ INIMA LOR!

    • Felicitari Liviu Schiau pt curajul de a spune lucrurilor pe nume. Si mie mi-au facut mult rau acesti oameni mentionati de tine, si nu numai ei. Doresc sa ne intilnim pt a putea mai usor sa ne aparam impotriva acedtor oameni. In ceea ce ma priveste pe mine urmeaza sa le fac plingere pt represiune nedreapta, etc. Unt un om corect. Nu am facut parte si nu fac parte din lumea interlopa. Am fost functiona public. Nu o sa-ti para rau daca ne vom intilni. Stabileste ziua, ora si locatia. Eu sunt din Deva. Astept raspuns. Azi.

  2. Completul va decide nu vor decide, zic….

  3. Bravo Liviu Schiau. Iti apreciez curajul. Acesti oameni mi-au distrus si mie viata. Urmeaza sa le fac plingere. Eu sunt din Deva. As vrea sa iau legatura cu tine pt a reusi descilcirea abuzurilor celir mentionati de tine, dar mai sunt si altii. Nu e glyma. Sunt un om serios, corect si vreau sa se afle adevarul. Stiu multe despre acesti indivizi. Daca vezi acest msg scrie cum ne putem intilni. Poate vei avea de cistigat. Merita sa incercam.

  4. Roata se invarte intotdeauna! Daca isi bat joc de viata oamenilor, le fabrica probe in care nici macar ei nu cred vor plati pentru asta! Dintr-un om nevinovat fac un infractor care nu se mai poate integra in societate niciodata. Cunosc un astfel de caz, stiu sigur ca omul a fost nevinovat si stiu cum lucreaza baietii domnului Costea de la DGA si cum d-nul Costea influenteaza judecatorul. Din pacate nu ai cum sa lupti impotriva lor.

  5. Pingback: BREAKING NEWS: Călăii lui Berbeceanu condamnați la închisoare cu executare! - Hunedoara Libera

Lasă un răspuns către Dinu Popa Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus