Doi conducători auto de 21, respectiv 54 de ani, au ajuns în stare gravă la spital după ce din cauza vitezei mari au pierdut controlul volanului. Evenimentele rutiere au fost înregistrate în aceeaşi zonă: pe DN 66, în dreptul localităţii Batiz.

Luni seara, în jurul orei 22.00, conducătorul auto de 53 de ani din satul Săuleşti, care se deplasa din direcţia Simeria spre Călan, într-o curbă periculoasă la dreapta nu a adaptat viteza la carosabilul umed, a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu un autoturism care circula regulamentar din sens opus. În urma impactului, şoferul vinovat a fost rănit grav.

Cel de-al doilea eveniment rutier, înregistrat în aceeaşi zonă, a avut loc în noaptea de luni spre marţi. Şoferul de 21 de ani din judeţul Gorj nu a adaptat viteza la condiţiile de drum într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat.

„În urma impactului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto şi rănirea uşoară a unui pasager în vârstă de 21 de ani, din localitatea Turceni, judeţul Gorj”, au declarat reprezentanţii IPJ Hunedoara. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus