Festivitatea va avea loc joi, 16 ianuarie 2020, cu începere de la ora 11

Facultatea de Ştiinţe din cadrul Universităţii din Petroşani organizează joi, 16 ianuarie 2020, cu începere de la ora 11.00, festivitatea de decernare a titlului de Doctor Honoris Causa domnului dr. Aurel Vainer, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Bucureşti.

Evenimentul se desfăşoară sub auspiciile aniversării de către Universitatea din Petroşani a 25 de ani de existenţă ca instituţie academică cu denumirea pe care o are şi azi.

La sesiunea festivă de acordare a titlului şi-au anunţat prezenţa ambasadori, oficialităţi ale statului român, reprezentanţi ai cultelor religioase, reprezentanţi ai comunităţilor entice, academicieni, reprezentanţi ai mass-media, studenţi.

Dr. Aurel Vainer este o personalitate a lumii de azi, care promovează, la nivel intern şi internaţional, principiile şi valorile umanismului, respectul reciproc, toleranţa şi convieţuirea paşnică, pacea şi armonia în cadrul diversităţii culturale, etnice şi religioase. Prin activitatea pe care o desfăşoară, dr. Aurel Vainer aduce o importantă contribuţie la dezvoltarea democraţiei în viaţa politică şi în societatea românească. Pentru valorile pe care le promovează şi pentru atitudinea echilibrată şi înţeleaptă, dr. Aurel Vainer este un nume respectat pe plan intern şi internaţional. Potrivit Hotărârii, Senatul Universităţii din Petroşani i-a acordat dr. Aurel Vainer titlul academic Doctor Honoris Causa în semn de înaltă apreciere şi preţuire pentru meritele domniei sale în activitatea profund umanistă pe care o desfăşoară.

Cu o zi înaintea festivităţii de la Universitatea din Petroşani, miercuri, 15 ianuarie 2020, cu începere de la ora 15.30, în Sinagogă din Deva (strada Gheorghe Bariţiu nr.9), cu prilejul Zilei Culturii Naţionale, va avea loc un Concert Extraordinar susţinut de Bucharest Klezmer Bând (formaţie a Comunităţii Evreilor din Bucureşti), Alexandrina şi Florian Chelu.

Sursa: Comunicat de presă Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus