Uită-te bine în oglindă şi repetă ca de pe prompter: nu tu ai câştigat alegerile. Le-a pierdut Victor, le-au câştigat românii pentru tine. Eşti poate primul preşedinte al României care a ajuns în cea mai înaltă funcţie în stat aproape parcă împotriva voinţei sale, dus de valul de furie al votanţilor împotriva contracandidatului său. Nu a reuşit asta nici chiar Băsescu în epoca Năstase. Eşti primul preşedinte al României care parcă nu şi-a dorit, căruia i-a fost cam egal între Cotroceni şi Podul Minciunilor.

Eşti primul preşedinte al României, în afară, desigur, de Ion Iliescu, căruia îi trage glonţul de argint altcineva: strada, votanţii.

Înţelege că dacă vei conduce ţara aşa cum te-ai prezentat în public în campanie, nu va fi bine, oricâtă spoială nemţească şi alură de spirit civilizat şi reţinut i-ai da. Învaţă să-i asculţi pe cei din jurul tău şi dacă poţi, înconjoară-te de oameni mai deştepţi ca tine. Nu căuta lachei supuşi, nu proceda ca Victor.

CITEȘTE ȘI: Dragă Victor

Înţelege că, dincolo de campanie, o ţară se conduce cu cifre, statistici, legi şi reacţii rapide. Deprinde-le. Tăcerea e de aur, reţinerea şi chibzuinţa sunt nobile, dar nu la Cotroceni. Nu când orice derapaj economic ne poate azvârli în jos, nu când la câteva sute de kilometri de noi Rusia se joacă cu tancurile pe hartă, nu când ai un Parlament şi un Guvern care ţin în şah statul de drept şi economia.

Dragă Klaus, lumea are aşteptări mari de la tine. Nu se ştie care sunt, pentru că nici tu nu ai creat vreo aşteptare, însă toată energia aceasta transpusă în urne trebuie să conteze la ceva. Fă-o să conteze.

editorial-remusAndrei Luca Popescu – gândul.info

13 răspunsuri

  1. Pingback: Dragă Victor - Hunedoara Libera

  2. UN COMENTARIU AL DRACULUI DE CORECT, JUST SI LA OBIECT! VEDETI CU TOTII CE INSEAMNA CULTURA CAND ISI SPUNE CUVANTUL???? FELICITARI!!!!!

  3. Corect , pertinent !

  4. foarte slab articol

  5. Articolul de cacat la fel ca si autorul!

  6. felicitari! Superb! Exact ce asteptam sa aud…

  7. Singurul lui (KLAUS) “argument” a fost spus de cateva ori pe “sticla”…respectarea legii…in rest – asa cum a scris si autorul articolului – NIMIC !
    Sper din toata inima sa nu faca greseala de a lasa “lupii” din turma declarata pompos PNL sa-i “ia fata” si sa ajunga din nou in “staulul de oi”…!
    O fi neamt, dar nici macar bunul Dumnezeu – nu va mai scapa aceasta haita de lupi “hamesiti” de politicieni – de furia poporului !
    Acesta este MESAJUL dat de votul popular !

  8. Te-ai trezit vorbind. Nu cumva vrei să fii consilier prezidențial?

  9. vasile_dumitrelea@yahoo.com' tot un ortac spune:

    Felicitari pentru acel mesaj ! Sa speram ca va ajunge intreg(necenzurat) la urechea lui badea Johanes.

  10. interesant mesaj , si cu siguranta D-ul.IOHANNIS ar trebui sa ia aminte !Romani s-au trezit ! nu mai merge cu hotia !!!!

  11. Curajos Andrei Luca Popescu.A pus punctul pe i și se identifică cu peste 90% din populația țării noastre care cere fapte concrete nu vorbe spre binele țării nu a celor ce au furat-o 25 de ani.Deci,atenție d-le Iohannis,nu ai decât o singură cale de urmat cea corectă.Adună-ți în jurul tău oameni capabili care să te sfătuiască cum să iei taurul de coarne.Lasă mascaragii politici că reprezinți poporul care te-a ales nu pe ei care te vor trimite pe tușă.Poporul s-a săturat de minciuni și de sloganuri și vrea fapte concrete care să- i scoată din sărăcie și din slugărnicii pe la străini.Succes sasule !

  12. pegalai_aum@yahoo.com' BuhăescuGheorghiţă spune:

    E DIN START UN IMORAL…KLAUS IOHANNIS TRAFIC COPII . ÎNCET LA VORBĂ, FAPTE OOOOO BARAT ARE CANALU INTUITIV DIN NAŞTERE ÎNCHIS” ORFAN ÎN SPIRIT.

Lasă un răspuns către tot un ortac Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus