Potrivit Realitatea.net, înainte de a comite gestul care a îndurerat pe toată lumea, Diana a participat la un grătar, alături de familie.

Tânăra ar fi fost stresată, potrivit unui comentariu apărut pe Facebook la o postare a primarului localității în care locuia fata.

„Depresia… Dragi parinţi, dragi dascăli, o spun de câţiva ani public, faceţi tot ce vă stă în puteri să vedeţi mereu copii fericiţi la şcoala şi acasă! Noi privim mereu copii, prin ochii adultului! Încercaţi va rog din suflet, să priviţi mereu copii prin ochii copilului din fiecare dintre noi! Există în sufletul nostru, un colţ unde ne simţim tot copil!! Orice asemenea traumă în copilăria lor, poate deveni mai târziu o dramă! (…) Am discutat şi am hotărât cu directorul Şcolii Gimnaziale Păuseşti, să propunem Consiliului Local alocarea sumelor necesare, pentru achiziţia în condiţiile legii, a seviciilor de consultanţă de psihologie pentru copii noştri”, a scris primarul pe Facebook.

Unul dintre comentariile adăugate la postarea primarului face referire la faptul că tânăra era stresată. „Am întrebat-o de ce nu a plecat de acolo mai demult! Mi-a raspuns că vrut să îndeplinească stagiul de 1 an şi imediat ce a implinit acel termen şi-a dat demisia..mi-a mai povestit că baiatul cu care Diana vorbea de ceva vreme şi erau împreună se săturase să o audă zilnic cum povestea de cele întâmplate la serviciu şi despre felul în care o trata acel individ!”, este comentariul adăugat la cel al primarului.

Cumplita dramă s-a petrecut în județul Vâlcea. Sute de persoane au luat parte la înmormântarea tinerei.

sursa: newsar.ro

 

2 răspunsuri

  1. Peste tot (sau aproape peste tot) se află nemernici care își stressează subordonații… aceștia ar trebui să fie ostracizați !
    Din păcate, cei cu psihicul mai slab cedează din cauza acestor ticăloși 🙁

  2. Am fost secretar sef la o Univerautate din zona Olteniei.. mi am dat demisia la timp ..dacă mai rămâneam o lună cred ca muream si eu…se întîmplă cumva..duminică seară la ora 21 sa fiu chemată de acasa sa caut o anumită hârtie..Sa o dau decanului de la acea vreme..care acel document stiam sigur ca e la el…. am solicitat ambulanță pentru ca am facut un puseu de tensiune..duoa Ce acesta a încercat să mă lovească…

Lasă un răspuns către Gandalf Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus