În preajma Zilei Naţionale a României, pentru al treilea an consecutiv, jandarmii montani din cadrul Postului Parâng au arborat drapelul naţional pe una dintre cele mai înalte culmi montane din țară, vârful Parângul Mare (2519 m). În demersul lor, li s-au alăturat şi un membru al Asociației San Montan.

Deşi, jandarmii montani ne-au obişnuit să înfrunte muntele şi vremea rea pentru a salva vieţile celor aflaţi în dificultate, cu ocazia Zilei Naţionale, ei au fost din nou pe munte, pentru un scop la fel de nobil. De această dată, au urcat pe vârful Parângul Mare pentru ca, de Ziua Naţională, drapelul tricolor să fluture la înălţime.

Traseul străbătut de doi jandarmi montani și un voluntar (membru al Asociației San Montan) s-a desfăşurat pe o vreme deloc prietenoasă, cu vânt puternic, un strat consisntent de zăpadă viscolită şi temperatură cu mult sub 0° C. Efectul de frig a fost amplificat de vântul care sufla cu putere. În data de 30 noiembrie, în jurul orei 07.30, cei trei români au pornit din staţiunea Parâng către vârful Parângul Mare, purtând cu ei drapelul naţional. După șapte ore, au atins cota 2.519 şi au fixat hampa drapelului de borna care marchează vârful montan. Traseul de întoarcere, deși a durat mai puțin, a fost la fel de dificil.

Astfel, în data de 1 Decembrie, Drapelul Naţional al României, ridicat de doi jandarmii motani și un voluntar din Parâng, va flutura la cea mai mare înălţime de pe teritoriul ţării.

Comunicat şi foto IJJ Hunedoara

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus