Dumnezeu are, fără îndoială, simțul umorului!  Când a preluat mandatul de primar al municipiului Hunedoara, Viorel Arion a rămas cu o mulțime de proiecte de la Ovidiu Hada (primar al Hunedoarei între 2008 și 2012, perioadă în care au fost aprobate o mulțime de proiecte pe fonduri europene). Normal că nu s-a sinchisit să spună că nu sunt ale lui. Nici măcar ideea cu ștrandul a.k.a. scăldătoarea orașului nu era a sa, dar a tăiat panglici după panglici pentru proiectele administrației Hada. Acum, Viorel Arion plânge că face Dan Bobouțanu pietonala vieții, despre care fostul primar spune că e proiectul său. Nu e! Nu e nici măcar ideea actualului primar. Oricum, acea pietonală nu-și are locul acolo, dar asta e altă discuție. Totuși, mă distrează cum i-a întors-o Dumnezeu lui Arion cu simțul său dezvoltat al umorului.

În decembrie 2016, doar 3.853 de hunedoreni au votat lista PNL pentru Senat, în fruntea căreia se afla Eleonora Carmen Hărău. Adică, undeva 16 – 17 la sută. Nu-i nimic! Cu fiecare hârtie aruncată pe stradă, locuitorii Hunedoarei o ajută pe aceasta să-și dezvolte afacerile, pentru că firma sa este cea care se ocupă de curățenia orașului. Nu-i așa că Dumnezeu are simțul umorului?

Mircia Muntean a fost primar al Devei între 1996 și 2012, iar în 2016 a revenit în funcție, grație votului a 9.027 de persoane. În 2013, Muntean a fost condamnat definitiv de către Înalta Curte de Casație și Justiție la la patru ani de închisoare cu suspendare și un termen de încercare de 6 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, într-un dosar din 2004, în care a fost acuzat că a încheiat tranzacții ilegale de terenuri cu un traficant de mașini de lux. Pe lângă asta, el și încă o persoană trebuie să plătească 333.743 de dolari sau echivalentul în lei, la care se adaugă dobânda de referință a BNR, calculată de la data de 25 martie 1999 până la data plății integrale. Pe românește spus, toți locuitorii Devei îi plătesc îndemnizație lui Mircia Muntean. Din aceasta, o treime merge la stat pentru ca primarul să plătească prejudiciul pe care l-a făcut Devei. Așa-i că Dumnezeu are simțul umorului?

Un răspuns

  1. Nebanuite sunt caiile Domnului…!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus