O ecuaţie care poate să prezică "fericirea de moment" a fost elaborată de cercetătorii în matematică de la University College din Londra.

Se ştie de multă vreme că fericirea depinde de multe circumstanţe şi de mulţi factori din viaţa de zi cu zi.

Cercetătorii britanici au iniţiat un studiu cu scopul de a elabora o ecuaţie care poate să prezică fericirea de moment. Ei au descoperit că participanţii la studiul lor erau cel mai fericiţi atunci când se descurcau mai bine decât se aşteptau, în timpul unor sarcini din categoria “risc-recompensă”.

De exemplu, oamenii merg la restaurant şi, dacă au aşteptări mici, acest fapt poate să le îmbunătăţească experienţa culinară, făcându-i să spună că preparatele care le sunt servite sunt mai bune decât se aşteptau. În sens invers, dacă aşteptările sunt mari, ele pot să sporească nivelul de fericire chiar înainte de începerea mesei, datorită anticipării evenimentului.

“Creierul încearcă să îşi dea seama ce trebuie să faceţi pentru a primi recompensa, aşadar toate deciziile, aşteptările şi rezultatele obţinute reprezintă informaţii pe care el le foloseşte pentru a se asigura că veţi lua decizii bune în viitor. Toate aşteptările recente se combină cu recompensele primite pentru a determina nivelul vostru actual de fericire”, a explicat profesorul Robb Rutlege de la University College London, coordonatorul studiului.

Imagistica cerebrală a dezvăluit, totodată, că scorurile ridicate obţinute la testele ce vizează cuantificarea nivelului de fericire sunt corelate cu zonele cerebrale asociate cu starea de bună dispoziţie.

Cercetătorii britanici, al căror studiu a fost publicat în PLOS Journal, spun că această ecuaţie ar putea fi folosită pentru monitorizarea pe scară largă a tulburărilor de dispoziţie şi a nivelului de fericire în rândul populaţiei.

Sursa: romanialibera.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus