Deşi elevii erau obişnuiţi să înceapă şcoala pe 15 septembrie, anul acesta aduce schimbări în ceea ce priveşte noul an şcolar, care va începe pe 10 septembrie.

Cursurile vor începe luni, 10 septembrie şi vor avea 34 de săptămâni.  Acestea sunt structurate pe două semestre: semestrul I va începe pe 10 septembrie 2018 şi se va încheia pe 1 februarie 2019, iar cel de-al doilea, pe 11 februarie 2019 şi se va încheia pe 14 iunie 2019.

În ceea ce priveşte vacanţele, acestea se vor desfăşura astfel: de pe 22 decembrie 2018 -13 ianuarie 2019 va fi vacanţa de iarnă, de pe 2 februarie 2019 – 10 februarie 2019 va fi  vacanţa intersemestrială, urmând ca în perioada 20 aprilie 2019-5 mai 2019 să fie vacanţa de primăvară.

Clasele din învăţământul primar şi grupele din învăţământul preşcolar beneficiază de vacanţă în săptămâna 27 octombrie-4 noiembrie 2018. Pentru clasele terminale din învăţământul liceal, anul şcolar se încheie în data de 31 mai 2019, iar pentru clasele de a VIII-a, în data de 7 iunie 2019.

Programul naţional “Şcoala altfel”, va avea o durată de 5 zile consecutive în timpul anului şcolar şi se va derula în perioada 1 octombrie 2018-31 mai 2019, pe baza unei planificări ce rămâne la decizia şcolii.

Examenele semestriale vor avea loc, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare, cu cel putin trei săptămâni înainte de finalul semestrului. Etapele naţionale ale olimpiadelor şcolare se organizează, în general, în perioada vacanţei de primavară, potrivit unui calendar specific.

Noul an şcolar aduce schimbări şi în ceea ce priveşte alocarea de bani către profesori, astfel că, elevii nu vor mai avea voie să ofere cadouri sau orice alt fel de bun material. Această practică, ajunsă în atenţia ONG-urilor, a dus la iniţierea unui proiect propus de asociaţia “Iniţiativă pentru competitivitate”, care doreşte să deschidă o linie telefonică, dar şi o alertă on-line, în care elevii, dar şi părinţii pot suna pentru a reclama orice situaţie în care li se cer bani pentru profesori.

sursa: mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus