• Elveţia are peste 6.500 infectări şi 10 decese numai vineri, cu un raport de 494,9 de cazuri la 100.000 de locuitori
  • Ar putea să nu mai trateze bătrânii care au COVID conform unui document oficial.

Elveţia a raportat peste  6.500 infectări şi 10 decese numai vineri, cu un raport de 494,9 de cazuri la 100.000 de locuitori. Elveţia este pe cale să fie copleşită de vârful pandemiei.

Ar putea să nu mai trateze bătrânii care au COVID conform unui document oficial. Documentul întocmit de Academia Elveţiană de Ştiinţe Medicale şi de Societatea Elveţiană de Medicină Intensivă este în vigoare din 20 martie, deşi nu a fost încă adoptat oficial.

Decizia medicilor va fi decisivă şi se va lua în funcţie de numărul de paturi din spitale. Lunea trecută, potrivit celor mai recente date disponibile, în Elveţia erau 22.301 de paturi, dintre care 6.353 încă libere. Cu 586 de pacienţi internaţi pentru COVID-19, dintre care 97 la Terapie Intensivă şi 29 intubaţi. Dar evoluţia virusului este rapidă.

Deciziile pe care medicii elveţieni le-ar putea lua în scurt timp, sunt aceleaşi cu care s-au confruntat medicii din Bergamo în martie, copleşiţi de primul val al pandemiei. Treisprezece dintre ei au trimis o scrisoare către “New England Journal of Medicine”, care a făcut înconjurul lumii: “Pacienţii mai în vârstă nu sunt resuscitaţi şi mor în singurătate fără confortul îngrijirilor paliative adecvate”.

sursa: mediafax

Un răspuns

  1. Covid19@Oculta.org' Dovada conspiratiei spune:

    Cu 0,0000001 % din banii furati care zac ascunsi in bancile elvetiene, ar fi bani arhisuficienti pentru toti cei contaminati si pentru un vaccin care sa fie distribuit gratuit la scara planetara. Dar interesele Ocultei Mondiale sunt servite de pandemia COVID asa ca drama continua si ce se petrece acum in Elvetia nu este decat un episod sfidator intr-o tara in care se organizeaza referendumuri pentru cele mai insignifiante probleme….

Lasă un răspuns către Dovada conspiratiei Anulează

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus