„Le-aș da o perioadă mai lungă de preaviz”

Premierul Orban a vorbit la emisiunea Piața Victoriei cu Alice Iacobescu despre demisiile recente ale zecilor de medici din spitalele din România, în contextul crizei coronavirusului.

Prim-ministrul spune că, dată fiind starea de urgenţă, Guvernul ar putea prelungi preavizul pe care e obligat să îl dea personalul medical şi, în acest fel, i-ar forţa pe medicii şi pe asistenele care demisionează să muncească o perioadă mai lungă până le încetează, de drept, contractul.

14 medici şi 17 asistenţi medicali au demisionat până miercuri de la Spitalul Judeţean din Arad.

Printre variantele luate în calcul, interzicerea dreptului de liberă practică și prelungirea perioadei de preaviz.

“Trebuie să mai avem o consultare cu cei din Ministerul Sănătății. Personal, nu aș opta pentru o variantă extremă, să li se interzică dreptul de liberă practică.

Eu le-aș da dreptul să se mai gândească, adică să prelungim perioada de preaviz. Este posibil să facem asta în perioada de stare de urgență, prin derogare de la Codul Muncii”, a spus premierul.

Este ușor să spui să nu mai practice medicina, dar România și așa duce lipsă de cadre medicale. Avem nevoie de fiecare medic, de fiecare asistent medical, de fiecare personal cu experiență. Trebuie să asigurăm condiții mai bune în spitale, să cumpărăm materialele necesare, să asigurăm resursele necesare.

Solicitarea mea către personalul medical este să îşi facă datoria, să respecte jurământul lui Hipocrat, să trateze toţi pacienţii, nu numai pacienţii infectaţi cu coronavirus, ci şi pacienţii care au nevoie de îngrijir medicale

Noi facem tot ce este omeneşte posibil pentru a asigura materialele, echipamentele, substanţele necesare. Ne-a prins această epidemide oarecum nepregătiţi. La momentul preluării guvernării ne-am dat seama că sunt rezervele goale”, a mai adăugat Ludovic Orban.

Întrebat când și-a dat Guvernul seama că rezervele sunt goale, premierul a răspuns: “Pe data de 4 februarie, am emis o ordonanţă pentru a demara licitaţiile. A trebuit să reparăm multe alte lucruri care erau urgente”.

“Încercăm să intervenim pentru asigurarea stocurilor strategice care ar fi trebuit să existe, pentru a distribui acolo unde e o criză. Facem eforturi disperate să obținem aceste materiale”, afirmă premierul.

Sursa: Europa FM

Un răspuns

  1. Asta e blestemul nostru – totul ne prinde nepregatiti…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus