Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva propune vizitatorilor, începând cu data de 1 aprilie 2015, o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

Exponatul lunii aprilie 2015 face parte din colecţia de carte veche a MCDR, fiind reprezentat de un colligat, ce conține veritabile mostre de literatură bisericească originală. Practic este vorba despre două cărți legate împreună ce au fost reeditate la Blaj, în anul 1816. Primul volum, „Floarea adevărului pentru pacea şi dragostea de obşte”, publicat inițial în 1750, este o lucrare realizată de vicarul Petru Pavel Aron şi de călugării erudiţi stabiliţi în Mănăstirea Sfânta Treime din Blaj. Cel de-al doilea, intitulat „Păstorniceasca poslanie” sau „Dogmatica învăţătură a Besearicii răsăritului” a fost scrisă tot de Petru Pavel Aron şi a fost imprimată în acelaşi centru tipografic la 1760.

Din primele ediţii s-au păstrat doar câte un exemplar din fiecare text: „Floarea adevărului” în colecţiile Bibliotecii Muzeului Naţional din Budapesta, iar „Păstorniceasca poslanie” în colecţiile Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti. Nici din cea de-a doua ediţie nu ne-au parvenit exemplare mai numeroase. Există un exemplar în fondurile Bibliotecii Academiei Române din Bucureşti, altul în cele ale Bibliotecii Academiei Române, filiala Cluj, iar cel expus aparţine colecţiei Bibliotecii Muzeului din Deva.

Restaurarea colligatului a fost realizată în cadrul laboratoarelor de restaurare ale MCDR Deva, în timp ce refacerea elementelor de legătorie la volumul amintit se datorează Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus