Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva propune în această lună vizitatorilor o nouă piesă în categoria „Exponatul lunii”, piesă ce poate fi admirată în spaţiul special amenajat la intrarea în Palatul Magna Curia.

Exponatul lunii iunie face parte din colecţia de artă a MCDR, fiind reprezentat de o icoană cu tema „Sfinții Petru și Pavel”, realizată de către un pictor anonim în prima jumătatea secolului al XIX-lea și atribuită centrului de pictură de la Nicula (judeţul Cluj).

“Este o icoană pe sticlă, realizată în culori tip tempera (alb, albastru, roșu, ocru-galben si negru), obţinute din pigmenţi  aturali. Sfinții Petru şi Pavel sunt  redați frontal, cu însemnele specifice (cheia și sabia), fiind reprezentați în veșminte bogat drapate pe un fundal cu un turn de biserică și trei motive florale supradimensionate. Primele icoane din centrul de la Nicula, între care se integrează și exponatul lunii iunie, impresionează nu numai prin conţinutul lor ci şi prin calităţile  formale şi cromatice. Particularităţile acestor icoane se exprimă prin stângăcia, simplitatea și primitivismul desenului, dar și printr-o compoziţie sintetică,  printr-un chenar de factură populară alcătuit din spirale, cârlige care se întretaie, dar mai ales prin intensitatea cromatică și sinceritatea sentimentului.”, spun reprezentanţii MCDR Deva.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus