Peste 40 de volume din sec. XVI-XVIII vor fi expuse începând de luni.

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva organizează luni, 30 martie 2015, vernisajul expoziţiei de carte veche intitulată „Valori bibliofile europene din patrimoniul muzeului devean”. Evenimentul va avea loc începând cu ora 12.00 la sediul MCDR situat în Palatul Magna Curia.

Expoziţia îşi propune să valorifice fondul special de carte veche din colecţia Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva, prin prezentarea unui număr de 42 de exemplare. Acestea au fost imprimate pe parcursul secolelor XVI-XVIII, în mari centre culturale şi tipografice din Europa, printre care se numără Antverp, Dresda, Haga, Leipzig, Rotterdam, Paris, Praga, Strasbourg, Veneţia şi altele, acoperind domenii precum religia, filozofia, literatura, lexicografia, istoria, numismatica, medicina, alchimia sau ştiinţele exacte.

Unele dintre aceste volume au ajuns în biblioteca muzeului din Deva prin intermediul unor proprietari particulari sau instituţii, dintre care putem aminti pe Dionisius Kenderesi (1791), Adam Rebitzai (1798), Ignatius Kenderesi (1826), Nicolaus Kendeffi, Joannis Hochol (1856), mănăstirile franciscane din Hunedoara, Orăştie şi Deva, Casina Naţională din Deva sau Şcoala gimnazială din Brad.

Prezenţa acestor volume în colecţiile locale dovedesc faptul că societatea transilvăneană a secolelor XVI-XVIII a frecventat lecturi care ofereau cititorilor unele dintre cele mai vehiculate idei care animau peisajul intelectual al vremii, conectând astfel spaţiul hunedorean la programele culturale din centrele academice europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus