Mulți români au folosit, cel puțin o dată, aplicația FaceApp vrând să vadă cum arată mai bătrâni.

FaceApp este aplicația momentului, dar nu v-ați gândit la modul în care vă furnizați datele personale terților atunci când vă partajați fotografiile și alte informații despre dumneavoastră.

FaceApp s-a ”viralizat” cu câteva zile în urmă pe Instagram, Twitter și Facebook datorită îmbunătățirii filtrelor care vă permit să faceți o autoevaluare și să vizualizați, într-un mod mai realist, cum veți arăta pe la 60 – 70 de ani.

Aplicația a fost creată de Wireless Lab, o companie cu sediul în St. Petersburg, Rusia, condusă de inginerul Yaroslav Goncharov

Așa cum se întâmplă adesea în cazul acestui tip de aplicație, FaceApp ridică semne de întrebare vizavi politica de confidențialitate. Aplicația de origine rusească este disponibilă pentru iOS și Android și are o politică de confidențialitate destul de ambiguă pe site-ul său care nu a mai fost actualizată din ianuarie 2017.

Conform politicii de confidențialitate disponibile doar în limba engleză, FaceApp colectează tot conținutul generat de utilizator (fotografii și / sau video), precum și alt tip de informații pentru a oferi conținut personalizat și publicitate.

FaceApp spune că nu va împărtăși sau va vinde informațiile dumneavoastră unor terțe părți. Cu toate acestea… există o problemă – singurii care pot avea acces sunt doar cei care fac parte din același grup de companii sau care devin “afiliați”. Există, de asemenea, “furnizorii de servicii”, care dispun de datele de localizare, identificatorii dispozitivelor și fișierele de jurnal.

Pentru stocarea acestor informații, FaceApp indică faptul următor: conținutul utilizatorului este stocat și procesat în Statele Unite și în alte regiuni unde compania, afiliații și partenerii au sedii. Este posibil ca, la un moment dat, informațiile să fie transferate într-o altă țară în care legile care reglementează colectarea și utilizarea datelor nu sunt aceleași, cum ar fi Rusia, unde își are originea societatea.

În cazul în care FaceApp este cumpărat sau dizolvat, toate informațiile despre utilizator pot fi transferate către o terță parte. În general vorbind, politica de confidențialitate a FaceApp nu diferă mult de alte aplicații similare: este ambiguă și nu specifică ce se va întâmpla cu fotografiile folosite pentru ”a îmbătrâni”. Dacă firma este achiziționată de Facebook sau de orice altcineva, toate informațiile despre dumneavoastră ar trece la cumpărător, care “ar trebui să își îndeplinească angajamentele asumate” în politica actuală de confidențialitate.

Chipul nostru, un fel de COD PIN

Jon Lawrence, de la Electronic Frontiers Australia, spune că recunoașterea facială devine un element-cheie al identității digitale, astfel încât oamenii ar trebui să-și protejeze fața la fel cum fac cu alte date sensibile precum CODUL PIN. FaceApp, de origine rusească, pare că tinde să colecteze mai multe informații decât trebuie să opereze.
Problema cu aplicațiile virale – gen FaceApp – este că rareori ne gândim la ceea ce se va întâmpla cu datele noastre odată ce moda trece. FaceApp nu clarifică ce se va întâmpla cu imaginile folosite de dumneavoastră pentru a îmbătrâni dacă nu mai folosiți serviciul. Cel mai grav lucru este că nu știți ce se va întâmpla dacă ștergeți aplicația. De fapt… nimeni nu știe în afară de creatorii FaceApp.

sursa: dcnews

2 răspunsuri

  1. dexterhomeboy@yahoo.com' CetateanCinstit spune:

    La fel e si cu Whatsapp, FB, Instagram sau orice alta aplicatie din lumea asta.

    Doar ca asta e facuta de Rusi si nu de Americani…WOW, ce chestie…

    In rest e doar gargara despre datele personale. Orice om care detine un smartphone+o aplicatie unde iti dai acordul pentru procesarea datelor cu caracter personal si-au dat acordul implicit pentru asta odata cu instalarea aplicatiei. Case closed.

  2. Și asta e doar vârful icebergului. Se face atâta gargară de UNA bucată aplicație, dar câți dintre voi ați căscat ochii la permisiunile pe care vi le cere de exemplu un joc de table pe care vreți să-l descărcați de pe Magazin Play ??? Vă spun eu : vă cere permisiunea de a accesa agenda telefonică și de a iniția apeluri, vă cere acces la galerie, vă cere acces la locație, etc, etc. Din start, am renunțat să mai iau acel joc de table :)) Oare la ce i-o fi trebuit asemenea permisiuni unui amărât de joc de table, pe care să-l joci liniștit offline, atunci când te deplasezi cu un mijloc de transport pe care nu-l conduci tu ?
    Dar câți dintre voi au fost atenți la chestiile astea când ați luat jocuri gratis de pe Magazin Play sau alte platforme de aplicații ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus