După reducerea TVA, facturile la energie vor scădea cu 8%, în medie, a declarat, marţi, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.

“Monitorizăm care sunt efectele scăderii TVA, inclusiv pe piaţa de energie electrică, unde, după reducerile operate de reglementator, există estimări pentru o scădere de 8 procente în medie’, a precizat Grigorescu, la Antena 3.

Taxa pe Valoarea Adăugată a fost redusă la 1 ianuarie de la 24% la 20%. Totodată, Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a diminuat cu 12% în medie tarifele de distribuţie a energiei electrice de la 1 ianuarie. Aceste tarife reprezintă 40% din preţul final.

În schimb, ponderea certificatelor verzi în factură a crescut de la 35 de lei pe MWh la 43 de lei pe MWh, astfel că reducerea preţului, în final, a fost de 3,5%. Dacă nu ar fi crescut ponderea certificatelor verzi, reducerea operată de ANRE ar fi fost de 5,5%.

Ponderea certificatelor verzi în factura consumatorilor casnici a crescut după ce mai multe companii mari consumatoare de energie au fost exceptate de la plata unei părţi a certificatelor verzi, pe care trebuie să le plătească restul consumatorilor. Printre aceste companii se află Alro Slatina, Arcelor Mittal Galaţi, Lafarge, Carpat Cement, Saint-Gobain, Azomureş.

AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus