Fântâna arteziană din Piața Victoriei, din Deva, va fi repusă în funcțiune săptămâna viitoare. Localnicii și turiștii care vor petrece serile în centrul orașului se vor putea bucura, din nou, de spectacolul impresionant de sunet, jocuri de apă și lumini.

Potrivit reprezentanților Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva, toate cele șase fântâni arteziene din municipiu se află, în aceste zile, în pregătiri tehnice, după perioada de conservare din timpul iernii și vor fi repuse în funcțiune.

De săptămâna viitoare, fântâna muzicală din Piața Victoriei va funcționa zilnic, între orele 11:00-21:00 (cu excepția perioadelor cu precipitații atmosferice), iar programul muzical se va desfășura între orele 20:00-20:45.

Construită din fonduri europene, fântâna muzicală se întinde pe o suprafață de 400 de metri pătrați și a fost inaugurată oficial în anul 2012.

 

Biroul de presă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus