Preşedintele Traian Băsescu a graţiat-o, luni, pe Garofiţa Mocanu, condamnată la închisoare pentru furt calificat, decizia având la bază motive umanitare, în condiţiile în care femeia este mamă a şase copii cu vârste între un an şi 11 ani.

Potrivit unui comunicat emis de Administraţia prezidenţială, Traian Băsescu a semnat, luni, decretul de graţiere a Garofiţei Mocanu pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani de închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat luni, 17 noiembrie a.c., decretul de graţiere a doamnei Garofiţa Mocanu pentru restul rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani de închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, dispusă prin sentinţa penală nr. 1457/19.10.2011 a Judecătoriei Deva, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 93/23.01.2012 a Curţii de Apel Alba-Iulia, precum şi pentru pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 662/2009 a Judecătoriei Sector 2 Bucureşti. Decizia domnului preşedinte Traian Băsescu are la bază motive umanitare. Doamna Garofiţa Mocanu este mamă a şase copii cu vârste cuprinse între un an şi 11 ani”, conform documentului citat.

Garofiţa Mocanu este a treia femeie graţiată anul acesta de şeful statului.

Sursa: adevarul.ro

Foto: ampress.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus