Un sat de lângă Lugoj se confruntă de la începutul verii cu o situaţie care nu a mai fost întâlnită vreodată în localitate.

Un sat de lângă Lugoj se confruntă de la începutul verii cu o situaţie care nu a mai fost întâlnită vreodată în localitate. De când temperaturile au trecut şi s-au menţinut peste pragul de 30 de grade la prânz, oamenii spun că numărul şerpilor care îşi fac apariţia pe lângă casele lor s-a mărit. Ba mai mult, şerpii nu se opresc în curţile oamenilor, intrând chiar şi în case.

Deşi sunt inofensivi, şerpii de casă creează o stare de disconfort pentru majoritatea populaţiei. În general asemenea şerpi nu depăşesc lungimea de un metru, însă localnicii spun că pe o uliţă din sat se plimbă un adevărat monstru, un şarpe care depăşeşte patru metri lungime. Şarpele a fost văzut de mai mulţi locuitori, care au încercat să îl ucidă, însă fără succes.

„Veneam cu tractorul de la ţarină, cum fac tot timpul, printre uliţi. L-am văzut şi m-am dat jos, dar avea cel puţin 3 metri, poate chiar 4. Până am strigat la vecinul meu la poartă să aducă o furcă, nu l-am mai găsit. Nu am văzut aşa ceva la Coşteiu de când stau aici”, a declarat Cornel, un localnic.

Bărbatul nu este singurul care a văzut şi a încercat să scape de şarpele uriaş, alţi localnici încercând să-i vină de hac reptilei.

„L-am văzut în tufişuri pe uliţă, lângă gard. Era mare de tot, nu ştiu cât de mare că era încolăcit jumătate. M-a văzut şi o început să se agite, dar până am adus sapa din grădină, nu l-am mai prins. Îi ciudat că uliţa noastră îi departe de apă, acolo da, îs mulţi la apă, dar aşa pe uliţă un şarpe aşa mare nu am mai văzut”, a spus şi Petru, un alt locuitor al satului.

Chiar dacă nu la fel de mare, un şarpe a ajuns şi în curtea unei femei din sat, iar după ce aceasta l-a văzut şi încercat să îl prindă, târâtoarea a ajuns în coridorul casei.

„L-am văzut prin curte, am vrut să îl prind cumva,dar a ajuns în coridor. M-am speriat, nu suntem obişnuiţi cu şerpi aici, nu e periculos că era pui, dar mi-e scârbă de ei de nu mai pot”, povestește păţania tanti Leana.

Specialiştii spun că în zona de est a judeţului Timiş nu există şerpi veninoşi. Şerpii de casă sunt inofensivi şi de obicei fug atunci când simt oameni prin preajmă.

„De la temperaturile astea mari o iau razna şerpii. Nu sunt veninoşi, sunt puţin veninoşi, au ceva venin în sistemul de apărare, aşa că dacă are loc muşcătura e bine să se meargă la spital. Nu sunt mortali ca viperele, dar trebuie să meargă omul muşcat la spital pentru orice eventualitate”, a explicat pentru Cetăţeanul Petrică Damian, preşedintele AJVPS Lugoj.

Situaţii mai grave de invazii de şerpi au fost semnalate în Caraş-Severin, acolo unde în mai multe comune oamenii se confruntă an de an, pe timpul verii, cu invazia a zeci sau chiar sute de reptile.

cetateanul.ro

2 răspunsuri

  1. ammodytes_viperidae@yahoo.com' Mihai-Alexandru Martin spune:

    Șerpii din imagine nu se găsesc la noi în țară, poza nu face altceva decât să mărească frica irațională față de șerpi. De asemenea nu există șerpi de 4 m lungime la noi în țară, comunitatea de biologi care se ocupă cu studiul reptilelor și a amfibienilor (herpetologi) nu au semnalat niciodată exemplare atât de mari. Șerpii de casă sunt inofensivi și benefici, o astfel de știre ar trebui să conțină și material pozitiv, nu doar să facă apel la ”senzațional” pentru a atrage atenția. Multe specii de reptile sunt protejate și considerate de interes pentru Uniunea Europeană. La noi în țară avem un rezervor destul de consistent de specii care fie au dispărut, fie sunt pe cale de dispariție în alte țări din Europa, iar noi le omorâm dintr-o credință primitivă că ele sunt rele. Rog jurnaliștii să se intereseze mai mult înainte de a posta o știre și să se gândească la consecințele știrilor pe care le prezintă.

    Mihai-Alexandru Martin
    Biolog

  2. bini_lee01@yahoo.com' Slowhand spune:

    Nici nu va imaginati cat de buni (si sanatosi ca aliment) sunt la gratar….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus