Echipa lui Romulus Gabor va disputa mâine ultima etapă a Ligii a III-a la fotbal pe terenul timișenilor de la Becicherecul Mic, meci decisiv pentru gazde în lupta pentru promovarea în liga secundă.

A mai trecut un an și, spre dezamăgirea suporterilor, FC Hunedoara (locul 3 în clasament) nu reușește să-și îndeplinească obiectivul principal, acela de a promova în Liga a II-a. Meciul de mâine al „negru-albaștrilor” va conta doar pentru gazde, echipa Becicherecul Mic ocupând locul 2, la o distanță de 1 punct în spatele liderului, FC Caransebeș. Așadar, Becicherecul Mic, echipă care nu emitea pretenții la podium la începutul campionatului, dispută ultima etapă ca pe-o finală, în vreme ce, indiferent de rezultatul de mâine, FC Hunedoara încheie campionatul cu capul plecat și cu un gust amar.

FC Caransebeș, liderul seriei, vine după o victorie cu scorul de 2-1 obținută pe stadionul Michael Klein, iar în ultima etapă întâlnește formația de la locul 4, Pandurii Lignitul Târgu Jiu 2. Cu o victorie mâine, FC Caransebeș promovează în Liga a II-a, indiferent de rezultatul meciului dintre locurile 2 și 3.

Meciul dintre Becicherecul Mic și FC Hunedoara are loc vineri, 6 iunie, cu începere de la ora 18.

Play-off, Liga a III-a, seria 4 – Meciurile etapei cu numărul 10:

Vulturii 2009 – Millenium Giarmata

Nouva Mama Mia Becicherecul Mic – FC Hunedoara

FC Caransebeș – Pandurii Lignitul Târgu Jiu 2

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Inapoi Sus